Surogate pe social media... De cine mă ascund?

Aseară am văzut pe Antena 1 filmul „Surogate”, lansat în 2009. Ideea filmului este interesantă, un tip cu dizabilitatea de a merge și-a creat un robot cu alură umană pentru ca acesta să trăiască fizic în locul lui. „Comenzile” erau date mental, așadar în timp ce el rămânea în scaun, celălalt eu-robot se mișca, conducea mașina, desfășura o viață. Invenția s-a dezvoltat și a luat amploare în timp, astfel că, la momentul în care au loc întâmplările din film, majoritatea oamenilor aveau astfel de surogate. Bineînțeles, că puteai fi oricine, cu mult diferit de chipul tău original, puteai avea mai multe figuri ce te puteau înlocui... Era ca un fel de Facebook, așa cum este astăzi, cu poze de profil cu fotomodele sau orice altceva în locul tău. Mă refer la profilele celor ce nu au nici măcar o poză reală în cronologie. Bănuiesc că nici dacă le-o ceri în mesaj privat n-o primești. Mă rog, tot pe ideea cosmetizării și a ascunderii realității se merge și aici, în parte. Atât de bine le-a priit să stea pe spate, în casă, feriți de accidente, viruși, efort, încât s-au complăcut în acea realitate și au ajuns să nu mai iasă deloc. Stăteau cu medicamente lângă ei, aveau figurile transformate de anxietate, durere, erau mai obosiți decât dacă ar fi tras la jug. Niște mașini cu chip tânăr, radios, plin de vlagă se mișcau pentru ei, iar ei își trăiau în interior marea dramă de a fi ales o astfel de cale. Fără apropiere, tandrețe... ba chiar conduceau mental o partidă de amor prin roboți.
E clar că o asemenea societate nu putea funcționa și chiar inventatorul ei a decis să o distrugă. Motivul care a declanșat dorința de a-i pune capăt a fost unul devastator, fiul lui a fost ucis din greșeală cu o armă special creată pentru anihilarea simultană a robotului și a omului care-l punea în mișcare. Nu îți voi povesti toată desfășurarea faptelor, nu fac o relatare și nici critică. Am vrut doar să pun accent pe această idee SF atât de aproape de lumea de astăzi, când se postează atât de multe fizionomii retușate prin toate canalele media. Și nu numai de către persoane publice. Mai toți stăm la poză la distanță să ieșim mai slabi, unii își retușează figura în diverse programe. Vorbesc de cei care nu fac/au operații estetice. Apropos de dorința de a părea mai frumoasă, un copil o vede pe bunica lui folosind pudra și o întreabă de ce își dă cu făină pe față, la care ea îi răspunde că nu-i făină e pudră și o folosește pentru a se face frumoasă. „Păi... și de ce nu te faci?” vine replica puștiului, surprins că în loc să se înfrumusețeze bătrâna se urâțea prin folosirea produsului respectiv. Așa și cu unele „doamne” care se duc la bisturiu nutrind speranța că vor ajunge să arate într-un mare fel. Nu păstrează proporțiile. Acești chirurgi plastici ar trebui să studieze temeinic artele plastice, să știe anatomie craniană, să aibă simțul armoniei. Dar bine, nu ca un amator. Dacă pictorii adevărați știu anatomie, ei de ce să nu exceleze în arte plastice? Nu să se lase influențați de pacientele care vin cu poze de buze, „ca astea le vreau”, de nasuri, „ca ăsta să fie”, nu, ar trebui să le arate, „uite așa vei arăta”, distorsionat, contorsionat, mai știu eu ce, „eu îți propun să-l facem așa și pe dincolo, după care vei arăta fix așa”... Și să-i pună viitoarea-nouă figură în față... Of, Doamne, nu mai zic, când le văd cu buzele alea cu care nu mai pot închide corect mandibula și maxilarul pentru a articula cuvintele omenește! Au articulația temporomandibulară în stand-by, sigur e un stres la mijloc, mai că le compătimesc dacă mă gândesc mai bine... „Cine-am fost și ce-am ajuns?” cred că se lamentează tăcut, unde-s mofturi și bani e și prostie, „ce mi-a trebuit oare mie?”...
Dacă aș avea pe bune un surogat-uman aș fi tentată să zac pe spate fără să fac nimic? Cu siguranță că da, o vreme, după aceea cred că instinctul de supraviețuire preia controlul. Sunt buni la ceva astfel de înlocuitori umani la casa omului? Da, doar dacă nu te poți deplasa personal să faci mâncare, să iei un pahar cu apă, să-i deschizi ușa musafirului... Deci, cam pentru ce au fost creați inițial și în film. Chiar și fără ei suntem sedentari, cu tendințe către obezitate de la lipsa de mișcare, stresați, anxioși, tot de la mișcare insuficientă. La serviciu și la școală mergem cu mașina, la cumpărături cu mașina, în vacanțe cu mașina... pe jos - distanțe cât mai scurte. 

Cât despre surogatele pe social media, poze de profil cu fotomodele, pisici, câini (acolo unde există exclusiv), ele apar dintr-o lipsă de asumare a identității cauzată de stima de sine scăzută. Această neîncredere în tine poate fi dintotdeauna sau dobândită pe parcurs, în funcție de evoluția sau involuția ta fizică și intelectuală. Modul tău de a gândi și de a te comporta suferă dacă tu nu ai încredere în abilitățile și calitățile tale. Până la urmă, pe cine păcălești? De cine te ascunzi? Eu nu cred că e vorba de intenția de a induce în eroare. O femeie care toată viața a avut o siluetă top ajunge să se regăsească cu greu în figura bucălată care o privește din fotografie. Cred că am început să detest pozele cu mine pentru simplul fapt că în mintea mea undeva eu mă compar cu cea de odinioară. Bănuiesc că acest soi de fixație va continua la nesfârșit dacă nu fac ceva mai mult decât acum pentru a-mi îmbunătăți starea fizică. Eu nu sunt o fire care se resemnează și acceptă faptul că vârsta își spune cuvântul. Așadar, nu apari decât în anumite momente pentru că vrei să-ți placi mai întâi ție. Dacă ai simțul ridicolului, nu permiți să apari oricum. Nu trebuie să fii persoană publică pentru a posta fotografii de bun simț, care te avantajează. Cui îi place să se expună oricum? M-am intersectat și cu profile de debusolați sau oameni care postau orori. M-am întrebat mereu „de ce?”. Le place lor? Nu, vor să te îngrețoșeze, să-ți strice starea, să-ți fure pacea.
Dar, pedalând pe ideea cu surogatul, în niciun caz nu cred că, dacă ar exista în realitate o astfel de societate, aș face uz de un chip frumos care să umble pentru mine. Exceptând excepțiile, cele indezirabile. Pot să-ți mai dezvălui că filmul se termină cu bine, speranța se întrezărește și renaște în sufletele care uitaseră să zâmbească.

Surse foto - www, deviantart