Pentru armonia ta, pentru sănătatea ta!

mylan

Astăzi nu am fost ok încă de dimineață, fără să pot numi o cauză. Pur și simplu, am avut pe tot parcursul zilei o stare de nervozitate amestecată cu tristețe. Și simt nevoia să abordez și alte subiecte ca tu să nu crezi că stau cu capul în cărți și sunt ruptă de viața reală, dură, care presupune facturi mari, cozi la ghișee, aglomerație în spitale, nebunie în trafic, prețuri în creștere și multe altele mai mult sau mai puțin dureroase. Astăzi ating un subiect despre care s-a vorbit recent în audiovizual, persoanele afectate de HIV/SIDA. Am văzut fotografii cu copii deformați de suferință, dar am văzut și supraviețuitori. Mulți din cei care nu mai sunt vii s-au stins de boală și de efectele sale secundare. Poate și din lipsă de informare. Ca date statistice, Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” informează, prin Comisia Națională de Luptă Anti-SIDA, că la ora actuală sunt înregistrați peste 14600 pacienți cu HIV/SIDA. Mulți sunt tineri cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. Tineri care încep să cunoască viața, prietenia, iubirea, tineri al căror zbor se va frânge, poate, când sunt pe culmile fericirii, ale bucuriei de a trăi. Tineri care ar dori să-și întemeieze o familie, să dea viață altor vieți, să meargă în vacanțe, să ude florile în grădină, să urce un munte, să își serbeze ziua de naștere. Oameni care vor fi nevoiți să folosească măsură în tot, să fie mult mai atenți, să-și pună limite. Dar, e și un dar, e și o speranță, un viitor în tot. Dovadă stau mărturiile celor ce au trecut peste, celor care, după suferință și durere, au primit o altă șansă, în ei a renăscut scânteia vieții, dorința de a fi, de a viețui, ei au depășit coșmarul, ei nu mai sunt condamnați. Am văzut adolescenți plini de energie, animați de dorința de a continua sau de a o lua de la început, cu zâmbetul pe buze, încrezători, triumfători. 
Informarea joacă un rol vital în combaterea sindromului imunodeficienței dobândite, iar compania Mylan România oferă acces la medicamente de înaltă calitate. Autotestul HIV este un test autoadministrabil pentru depistarea HIV ce necesită doar o picătură de sânge. Este un dispozitiv medical, disponibil în farmacii și pe online, care se eliberează fără prescripție și vine însoțit de un prospect cu informații despre test și utilizarea acestuia. Rezultatul se obține în 15 minute, în deplină confidențialitate.

mylan


Deja, din testimonialele vizualizate, din lectura ziarelor, din date și statistici se pot trage concluzii îmbucurătoare. Există miracole, există viață după virusul HIV, sunt povești cu happy-end, sau mai bine zis oamenii își continuă povestea, eliberați de suferință. Oamenii îi ajută pe semenii lor, oamenii își pun priceperea pentru ca ei să fie, să continue să existe, pentru ca ființarea lor să fie deplină, nu trunchiată, nu retezată, nu distrusă. În perioada noiembrie-decembrie se desfășoară campania „Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”, ce își propune să promoveze importanța testării și depistării precoce a infecției cu virusul HIV, responsabil pentru apariția SIDA. Campania este susținută de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Mylan.
Fundamentul sănătății tale este conștientizarea posibilelor traume și optimizarea stilului de viață astfel încât corpul tău să trăiască și să se dezvolte armonios. 


mylan

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤

Domnișoara Bubble și povestea ei total neobișnuită