miercuri, 11 octombrie 2017

Ai creionat în mine sentimente...


Muzica, sentimente spuse prin note, este cea care mi l-a adus aproape. El a început, timid, postând o melodie pe profilul meu de Facebook. Nici nu știam cum arată, avea o poză neclară și câteva share de piese și peisaje. M-a intrigat și i-am răspuns postând replica mea muzicală... Așa a continuat, ca un joc... El îmi posta o „declarație” din note și arpegii, eu o ascultam curioasă, fermecată, după care îi răspundeam în același mod, cuvinte și vibrații muzicale reproduse măiestrit, ce reflectau trăirile mele. Sunet, emoție... pasiune ce începe să mă cuprindă. ❤ Eram pe aripile iubirii, dar nu eram încă în derivă. 
Până când, într-o seară, am văzut portretul meu, creionat de el după o fotografie pe care o alesese din albumul expus pentru prieteni. Era pe wall împreună cu un cântec ce-mi era drag. Îmi plăcea, reflecta tandrețe, delicatețe, de parcă mi-ar fi zugrăvit sufletul. Era și dorință... era vrajă... era melodie... Și am simțit cum alunec... Și i-am spus să vină, acum, chiar acum, răpește-mă, nu-mi pasă, să ne caute poliția că pentru asta sunt plătiți!☺☺ Hai să ne pierdem în iubire, să descoperim lumea împreună și, pe măsură ce ea ni se dezvăluie, să-i adăugăm trăirile noastre, neliniștea care ne mistuie, știi, te-am căutat atât de mult, de demult... Vreau să te simt, să te trăiesc, să te respir, să locuiesc în tine... Să fiu pământul în care prinzi rădăcini, să mă iubești atât de profund încât să nu mai poți pleca... Vreau să fiu pentru tine trandafirul micului prinț, să fiu inegalabilă în ochii tăi, să poți vedea în mine cu inima, fiindcă „esențialul e invizibil pentru ochi”... Să vii lângă mine ca o surpriză, să-mi risipești tumultul lăuntric, focul ce mă consumă și să mă porți într-un dans fără sfârșit, într-o armonie desăvârșită, pe o melodie fără final... pașii mei în acord cu ai tăi... lumea e a noastră! Vreau să ne jucăm cu timpul, să-l păcălim ghiduși, să navigăm pe ape prin meridianul de 180 de grade, Hawai, Aleutine, sărind o zi din calendar, mereu într-un mâine, aceiași noi... Să-mi sprijin capul de brațele tale, să adorm lângă glasul tău, iubindu-te, în momentul magic creat de o muzică fără seamăn.
Voiam să deschid ochii, dar mi-era teamă că te vei risipi o dată cu visul. Dar nu, erai acolo, o muzică suavă curgea din boxele de o eleganță rafinată pe care mi le-ai dăruit de ziua mea... Fie ca viața să-ți fie o melodie, cu un sunet de calitate, să fie lină și calmă, să fie frumoasă ca o noapte senină, experiențele trăite să-ți aducă mereu fericirea, iar oamenii pe care îi iubești să amplifice sensul vieții tale, mi-ai spus atunci. ”La vie en rose” pentru noi, iubire, petale gingașe de roze să ne atingă întotdeauna!




A găsit, ca întotdeauna, cadoul potrivit, a ales ceea ce aș fi ales și eu, un sistem audio premium, ale cărui boxe cu design futurist reproduc un sunet clar, datorat în special procesorului audio profesional de la Texas Instruments. Această procesare complexă de mare acuratețe include crossover electronic, compensare audio și dynamic range. Bass reflex-ul, care ajută la extinderea efectului de frecvență joasă și la eliminarea turbulențelor de aer, este montat pe partea frontală. Și pe spatele boxelor există un bass destinat ușurării conexiunii cu un subwoofer extern. Echipamentul are o carcasă din lemn pentru a menține sistemul de boxe bine ancorat și a diminua rezonanța acustică. O sărbătoare a sunetului, aceasta este EDIFIER!

Cu o experiență de douăzeci de ani pe piața internațională, EDIFIER și-a dezvoltat, prin propriul departament de cercetare și dezvoltare, locații în care un produs este realizat în totalitate, de la design, mase plastice, producție PCB, până la asamblare, serigrafie (procedeu de imprimare cu ajutorul unui ecran de mătase). Cu pasiune pentru sunet, design și calitate, brand-ul EDIFIER este implicat în activități sociale printr-un program de burse oferite studenților ce frecventează cursurile Institutului de Tehnologie din Beijing.  De asemenea, prin programul Edifier Angel Sound Foundation, copiii cu deficiențe de auz sunt ajutați să descopere puterea sunetului prin miracolul de a auzi, de a afla cum sună un cuvânt rostit, de a putea recepta un mesaj auditiv, de a auzi cuvinte calde, mângâietoare, frumoase. Prin cei 2 milioane de dolari donați fundației la lansare de către Edifier, peste 60 de copii cu deficiențe de auz  beneficiază acum de implanturi cohleare (cele mai bune procesoare de sunet, care lucrează în locul părții afectate). 
❤❤❤
Le-am luat de pe magazinutau.ro, mi-a spus atunci, am primit de la colegi un voucher cadou de ziua mea și am decis să-l folosesc pentru ceva ce ne va plăcea amândurora. Dar din dar... pentru tine, darul meu! 
Boxe putere totală 136W, câte trei căi pe fiecare boxă-bas, medii, înalte.
Conectivitate: RCA, Bluetooth, Optical, Coaxial
Telecomanda wireless

❤❤

De când ești lângă mine, „viața mea este un dans profund, sacru, vesel, misterios, simbolic, însuflețit”. Mai știi când mi-ai scris - „Ce noroc să dai de ființe care n-au în cap altceva decât dansuri și nebunii și găteli!”? Merg dansând prin lume alături de tine, numai tu îmi ești drum între ce am fost și ceea ce sunt, tu aduci culoarea! Ți-am dăruit încântarea, intensitatea sentimentelor, dorința de a mă abandona ție, de a rămâne parte din tine, yin și yang prinși în melodia plină de grație a vieții.
                                                                                               ❤❤❤

Am scris acest articol pentru SuperBlog 2017.
Citatele folosite aparțin autorilor: Antoine de Saint-Exupery, Anais Nin, respectiv Friedrich Nietzsche.
Surse foto: www.edifier.com și www