Pietre ce-mi domolesc râul prin care curg ❤

E sâmbătă, un lăutar cântă spart la cârciuma din cartier unde e o nuntă, e o noapte senină și înstelată (i-aș spune „stelină”, dacă ar exista un astfel de cuvânt...)... Cum nu am dispoziție să scriu despre ce știu, o să scriu despre ce mi-ar fi plăcut să știu să fac. Mai ales că peste două zile voi împlini 43 de ani... voi începe prin a-ți spune că mi-ar plăcea să știu să întorc timpul... cel fizic, nu cel al memoriei sau al ceasului din living ☺. Mi-ar plăcea să pot vindeca oamenii cu tot ce implică asta, prelungirea vieții, „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, conștiință, conștiență... Mi-ar plăcea să cunosc persoane de pe alte planete... Să se descopere modalitatea de a călători în spațiu într-un timp scurt și oamenii obișnuiți să își permită voiaje... Mi-ar plăcea să fac acte de caritate (nu vorbesc de 1-2-10 lei, ci îmi doresc să am mai mult ca să pot oferi mai mult - of, asta sună destul de egoist, nu?! ☺)... etc..
Dacă înaintez în text fabulând, îți mărturisesc că aș dori ca bateriile să se încarce de la energia-mi proprie, să-mi fie suficientă căldura emanată de corpul meu, iarna, să am un cooler intern pentru vară, „să scot peștele din apă ca să nu se înece”...!!! (asta a zis-o Lucian Blaga! ☺☺)
Concret, acum, și pe bune, mi-ar fi plăcut să știu să cânt la pian și să am bani de unul autentic. Mi-ar fi plăcut să pot picta, măcar peisaje, dacă nu portrete. Mi-ar fi plăcut ca până acum să fi putut vedea măcar jumătate din țările planetei noastre. Mi-ar fi plăcut să fiu scriitoare, una bună vreau să spun, să pot veni cu o poveste naturală, simplă și profundă, sublimă și nostimă, cam ca „Micul prinț” (știu, cer mult!!!). Mi-ar plăcea să pot locui din nou la malul mării. Mi-aș dori o casă mai spațioasă, tot la bloc... vreau un penthouse, te-ai prins? ☺ 

Mi-aș fi dorit o afacere proprie, m-am gândit la ea acum un deceniu și ceva, se pare că am fost gând la gând cu alții care chiar și-au deschis-o, și anume, o cafenea, librărie, bibliotecă, cu ziare și reviste la zi, într-un spațiu încăpător. Pentru ca publicul să vină în număr mare aș organiza periodic tombole cu premii substanțiale. 
Aș fi vrut să fiu cineva care vede ideile, nu se limitează să le aibă, le vede puse în practică! 

Aș vrea toate acestea (și mult mai multe) pe un fond de sănătate și bunăstare a mea și a tuturor membrilor familiei. Știi, am stat ceva să mă gândesc la cele vrute și neavute... Și mi-am dat seama că mi-e greu să-mi caut printre gânduri deoarece sunt fericită astfel, așa cum sunt acum, împreună cu ei... momentele plăcute, clipele ce ne unesc, tot ceea ce avem și faptul că ne avem, toate dau valoare, farmec și sens vieții.

Am un balconaș care dă spre „scara de lumină”, în care am depozitat cărțile bibliotecii mele de elev și student. Sunt vechi, vai de capul lor, pline de acarieni și praf. Cu toate acestea, m-am încumetat să răsfoiesc o carte a lui Lucian Blaga, poet și filosof, ale cărui abordări mă atrag mai mult decât ale altor gânditori români. Am să scriu și aici câteva cugetări din „Pietre pentru templul meu”. 
- „După ce descoperim că viața n-are niciun înțeles, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un înțeles.”
- „Există ascunsuri ale sufletului ușoare ca umbrele: ele dispar de îndată ce încerci să le luminezi...”
- „Unele spirite foarte adânci sunt în același timp atât de clare, încât apar, ca fundul unui râu limpede, mai puțin adânci decât sunt.”
- „Cât de mult ne-am făcut din confort un principiu se vede și din aceea că o ficțiune simplă ne pare mai adevărată decât un adevăr complicat.”
- „Observă-te numai bine; sunt împrejurări când lașitatea ți-o interpretezi ca tărie de caracter: când te reține de la o faptă rea.”
- „Când urăști pe cineva, întreabă-te dacă are vreun înțeles, când iubești însă pe cineva, nu te întreba dacă are vreun înțeles.”
- „Cine-și face prea multe planuri se lasă de obicei tot așa de mult condus de moment, ca și cei care nu-și fac planuri deloc.”
Înainte să te las să le descoperi tu pe celelalte voi mai transcrie una, în concordanță cu temperamentul meu și cu modul meu de a vedea lumea, în nuanțe ideale, în culorile speranței, o acuarelă din care se revarsă iubirea. ❤

„Lumea mi se pare totdeauna atât de nouă, încât îmi vine să cred că ea se produce în fiecare zi din nou din sufletul meu: cum Heraclit credea că soarele se face în fiecare dimineață din nou din aburii mării.” 

"Caminante, no hay camino, se hace camino al andar..."

Surse foto - www
Sursa video -YouTube