Sarea și piperul social media - pisica

Ideea cu scrisul sau oricare altă muncă e să le faci continuu, să nu apuce să se instaleze lenea care te impinge să tot amâni momentul. Sunt deja aproape două săptămâni de când am fost la Moeciu, Bran, Cetatea Râșnov și oricine ar fi zis, după entuziasmul meu, că voi scrie despre asta imediat, la cald. Dar eu am tot lăsat pe un „mâine” imprecis, între timp m-am jucat cu un pui de pisică, am hrănit-o și am făcut curat după ea, iar după o săptămână am dus-o la tata înapoi pentru că am descoperit că aveam toți senzația că avem ceva în gât și ne gâdila vreun păr rătăcit nasul... so, deși ne era dragă, nu aveam cum să o ținem, deși, inițial, plănuisem să stea aici toată vacanța de vară, în speranța că-i va mai tăia Anitei pofta de a „călări” gadget-urile non-stop.

Pe lângă această scuză am mai avut-o pe cea că nu m-am putut dezlipi de câteva cărți pe care le-am devorat, una dintre ele ajungând să nască în mine stări de revoltă, plânsete, șoc, uimire și multe alte emoții. Se numește "Windows on the World" de Frederic Beigbeder (unul dintre autorii contemporani care-mi plac), nu mi-a căzut în mână până acum, dar, după ce am citit-o am știut că, de cele mai multe ori, când judecăm o situație care nu ne-a vizat direct, pare că stăm la alt etaj.
Să revin totuși la escapada noastră la munte, cadoul tatei de ziua lui, ca și anul trecut, care a picat cum nu se poate mai bine, într-o sâmbătă toridă. Drumul până la Moeciu a fost un pic altfel, în sensul că a trebuit să facem cale întoarsă pe o porțiune, fiindcă ruta obișnuită era blocată de macaralele care scoteau din râpă camionul militar care luase viața celor trei soldați, Dumnezeu să le lumineze calea spre Înalt! Cu un gust amar și discuții despre această tragedie, ne-am continuat drumul pe alt traseu. 
Odată ajunși, am stat puțin de vorbă cu gazda (deja ne cunoaștem, să zic așa, e a treia oară când „tragem” la ei), soț, soție, o cățelușă - Lizuca - și o pisică care-și alăpta puii (anul trecut, cățelușa era cea care avea puișori). 

Casa lor este foarte răcoroasă, iar după grătar, deși era în plan să mergem la Cheile Grădiștei, am dormit zdravăn, mulțumindu-ne, la trezire, cu o plimbare prin împrejurimi. Apoi, vorbă și povești până la două noaptea, iar a doua zi, fără mic dejun pentru mine, am purces către Castelul Bran pentru a participa la evenimentul cu intrare liberă „Chat Noir, Chat Blanc au Chateau Bran”, unde am putut admira peste 120 de feline de rasă. "World Cat Federation" (WCF) este o asociație internațională de cat clubs, înregistrată în Germania, care participă la dezvoltarea legislației pentru protecția animalelor și o susține în Parlamentul European. La Bran, competiția a fost inițiată de singurul club WCF din România, Clubul "Magnificats", și a beneficiat de arbitraj internațional de elită. Pe scurt și dincolo de aceste informații oficiale, am văzut acolo niște creaturi simpatice, care mai de care mai medaliate, bine îngrijite și hrănite, pe care le-am fotografiat și eu printre gratiile unor adăposturi, alături de stăpânii lor, și care erau acolo pentru a primi alte medalii și premii. Frumos și lăudabil eveniment, primul de gen la care am participat.

În Castelul Bran nu am intrat, l-am mai vizitat acum ceva vreme, nu în întregime însă pentru că m-am trezit la un moment dat în fața unor scări foarte înguste și am avut o puternică senzație de claustrofobie. Așa că, atunci când sunt întrebată dacă am mers pe urmele lui Dracula, eu răspund că „nu l-am urmat până la capăt ☺☺!”, n-am avut nesăbuința să merg peste tot, oricât de curioasă aș fi fost.

După ce am cumpărat câteva suveniruri și cadouri, plus ceva cărți religioase (de dar), după o înghețată și un suc, ne-am urcat în mașină, cu destinația Cetatea Râșnov. Dar, despre asta într-o postare viitoare, cât mai curând (sper ☺...)
Vacanță plăcută ție, să-ți fie cât mai confortabil, stai la „aer viu și răcoros”!