Nu-mi rupe curgerea gândului...!

Alerg după cuvinte, sunt disperată să le rulez pentru a defini mai clar o stare, un sentiment, o trăire, o emoție. De multe ori, intru și în teritoriul cuvintelor celorlalți, avidă să-i completez sau să-i ajut, deși ei, ca și mine, folosesc pauza în vorbire pentru a căuta un cuvânt mai potrivit, mai la obiect, ce caracterizează mai exact ceea ce vor să exprime. Pe mine, de exemplu, nu mă supără o „intruziune” în spațiul meu lingvistic, din contră, printr-o confirmare mimică sau verbală, îi ofer chiar legitimitate, însă nu toți sunt încântați când li se sugerează un cuvânt optim spre a preciza ce vor să spună... Din contră, vor să caute ei, să pună ei înșiși punctul pe i, sunt deranjați de intuiția ta, uitând sau eludând ideea că gândul are curgerea lui și că ruperea prea frecventă a unei imagini pe care gândul său creează în mintea celuilalt este supărător până la plictis și, în final, până la dezinteres și neatenție. 
Le spui prietenilor sau cunoscuților întâmplări din viața ta, le descrii imagini, încerci să concretizezi trăirile tale în cuvinte. Le împărtășești impresii despre oamenii pe care-i cunoști așa cum îi percepi tu, îți spui părerea despre o carte, arăți cât te-a entuziasmat sau nu un film, exprimi emoțiile pe care le declanșează în tine un răsărit, un apus și tot ce vezi între...
De multe ori, ești înțeles corect, dar sunt și oameni care spun că ești prea visător, asta ca să mă exprim poetic. Pentru aceștia din urmă, tot ce nu stă în ancora realității este deplasat (am scris un truism, nu-i așa?), vreau să spun că este indexat în sfera anormalității, a excentricității sau a alienării. 
Habar n-ai dacă n-ai peste 40 de ani cât de mult s-a schimbat percepția despre oameni, lucruri, idei și sentimente în ultimele două decenii! Nu o să-ți spun că toate gândurile nebunești (before) sunt primite binevoitor în spațiul și timpul actual, deși așa este. O să-ți atrag însă atenția că înțelegerea unor concepte s-a schimbat radical, dacă nu chiar s-a inversat. Îți voi da spre exemplu o apostrofare pe care am primit-o din partea unei tinere care-și tot făcea de lucru cu telefonul în timp ce viziona un film la cinema. Fiindcă dispozitivul are lumină care pe mine mă deranjează în întunericul sălii, îi spun fetei, după o vreme, să înceteze cu telefonul că-mi distrage atenția și că are timp să „stea” pe facebook când iese că doar nu-i zboară profilul și nu-l mai prinde... Replica tinerei, evident furioasă, vine natural - „Dacă te deranjează să ieși în public, stai acasă!” - ahah!!! Păi, măi fătuco, stai tu acasă și butonează net-ul, nu înțelegi că pentru mine adevărata socializare e în public, iar pentru tine pe facebook? Tu ești cea care nu poate sta departe de prietenii săi virtuali, eu n-am luat telefonul nici pentru a vedea cât este ceasul...! ☺ Dacă am intrat în scenariul filmului, de ce aș mai căuta altele? Socializez virtual de acasă, când e necesar, când am timp și dispoziție, când nu-i inoportunez pe alții. Și de dorit este să interacționezi virtual cu alții cât mai puțin, mai ales dacă ai opțiunea de a-i vedea face to face. Facebook, Instagram, Twitter și alte canale social media ar trebui să funcționeze ca liant temporar între oameni, adevărata cimentare a legăturilor se face prin apropiere concretă, cel puțin dacă respectivii locuiesc în aceeași țară. Sunt mai rare întâlnirile dintre cei care stau în țări diferite, dar nu-s excluse, chiar tind să iasă și din excepțional.
Și legat de înțelegerea pe dos, mai am o nelămurire ridicată de un slogan publicitar: oare „sănătatea înseamnă frumusețe” sau „frumusețea înseamnă sănătate”? Sau poți spune oricum, cuvintele sunt comutative, ca adunarea, se înțelege același lucru? Eu nu cred, dar merită măcar să-ți pui problema! Think about it! ☺
Mulți factori ne schimbă aspectul fizic și trăsăturile psihice de-a lungul vieții. Nu vorbesc despre acei oameni ce suferă transformări cauzate de durere, neputință, necaz. Vreau să-ți punctez doar prostia, lipsa de empatie și răutatea gratuită a semenilor. Ciuda asta a lor, invidia constantă. Trădarea celui pe care ți-l credeai aproape, prietenul tău. Batjocura lui pentru că te ia drept naiv, pentru că i-ai dat din bunul tău când a avut nevoie. Pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu mai ai sau nu mai vrei să-i dai, tu devii dispensabil, iar el, în loc să te cinstească pentru că ai reprezentat cândva ceva pentru el, râde de tine, de încercarea ta copilărească de a crede că brânza nu-i pe bani. Și astfel, o oază de liniște se umple de întrebări, porția ta de bună-stare se fragmentează, curgerea gândurilor tale frumoase este deviată, viața ta devine pentru o vreme un bazar de obsesii pe care doar cineva care te înțelege îl poate aranja și repara. Ce bine că există oameni care te completează, care te îndrumă, care te iubesc... ochiul sincer de lângă tine, mulțumesc cerului!

Surse foto: www