joi, 29 iunie 2017

„Zborul reginei”


Este unul dintre cele mai interesante romane citite de mine în ultima vreme. Nu îți voi dezvălui prea mult despre intrigă, teme, ritm, culoare locală... toate creionate spectaculos de scriitorul și jurnalistul argentinian, Tomas Eloy Martinez. De fapt, nu-ți voi spune decât că mi-a fost dat să citesc aici unul dintre cele mai mârșave planuri de răzbunare care se pot naște într-o minte de om, inteligent, genial chiar, dar orbit de dragoste, de o salvatoare iubire târzie, care din nefericire... stop! Nu-ți dezvălui mai mult, nici metafora titlului, nici în ce context social se petrece acțiunea, nici cine sunt personajele, nici ideile avangardiste, nici începutul poveștii, nici finalul. Voi copia în continuare extrasele mele, cam multe citate te avertizez... Așadar, înarmează-te cu răbdare și interes... Enjoy!
- „Așa îi și cunosc: din spusele lor. Sunt cum scriu, sunt ceea ce scriu.”
- „Pe atunci firea i se înăsprise. Singurătatea sau puterea - sau poate o combinație între aceste două sentimente - l-au făcut despotic și arogant. Credea că totul e cu putință și mai credea că nu trebuia să i se refuze nimic.”
- „Limbajul era, spunea mereu, locul unde oamenii își reflectă adevărata față.”
- „Chestiune de adjective, spuse. Nu există critică sănătoasă. Doar critici murdare sau curate. A noastră e atât de transparentă că poate să ți se pară jignitoare.”
- „Avea nevoie de una care să fie cât o sută de femei, cârduri de femei tinere, care să-l lumineze ca soarele de octombrie, femei pentru care să nu fie noapte niciodată.”
- „Întotdeauna aveai dreptate, Camargo, aceasta mândria ta supremă: să nu greșești când toți greșeau.”
- „Nimic mai greu decât să iubești și totodată să te resemnezi că nu ești iubit.”
- „... să-i rănești gândurile, să-i arzi umbra, să jupoi aerul pe care-l respiră. Ai să sari în visul ei și ai să pui stăpânire pe tot ce găsești.”
- „Apoi se pregătea pentru gingășia fără seamăn a atingerii: îl mângâia cu o piele atât de diafană, de eterică, încât părea un suspin al degetelor.”
- „Acordeonistul își desfăcu instrumentul și încercă mai multe acorduri. Era o muzică melancolică, ce nu semăna cu nimic. Exprima lucruri atât de puține, ca o lume care n-a fost creată încă, și poate pentru asta se afla acolo, pentru ca golul acela să fie umplut de cântăreț...”
- „Acolo orașul era atât de diferit, că nu aparținea niciunei epoci: se părea că timpul se pierdea pe sine, neîncetat. Pe sub luminile reclamelor se întindeau oglinzi uriașe care nu reflectau decât propriul lor neant.”
- „Uneori era seducătoare și alteori tindea să dispară, parcă ștergând cu guma propriul său trup. Trebuia să te uiți atent ca să vezi că era acolo.”
- „Uneori sacrificiile inteligenței contează mai puțin decât un mare noroc.”
- „Gesturile din fața oglinzii au fost mai leneșe, mai insinuante și uneori mergea dintr-o cameră într-alta distrată, de parcă s-ar fi pierdut pe sine.”
- „Oamenii care trăiau în târgul acela erau nepăsători în privința timpului și poate și a memoriei. Timpul se scurgea în jur și își lăsa urmele asupra lor, dar ei nu le simțeau. Timpul era precum praful, care se învârtea dinspre stânga spre dreapta în vârtejuri cenușii, stârnite din senin. Cădea neîncetat și nimeni nu-l lua în seamă.”
- „- Semănăm, Reina. Vezi ce se întâmplă? Gândim la fel, aproape cu aceleași cuvinte. Așa încep scurtcircuitele.”
- „... rutina de zi cu zi s-a schimbat în apartamentul de peste drum, poate pentru că femeia e îndrăgostită și preferă să nu-și abată atenția de la propria ei ființă.”
- „- ...Nu pot fugi din locuri unde nici n-am ajuns încă.
    - Sunt cuvinte care nu pot fi lăsate în suspensie. Chiar tu mi-ai spus asta, îți amintești? Și cu trupurile se întâmplă uneori ceva ce nu poate fi lăsat în suspensie.”
- „Nu există nimic mai îngrozitor într-o poveste de dragoste decât certitudinea că se va sfârși într-o zi. Pe Reina o muncea gândul că o aștepta un sfârșit, chiar dacă nici nu era sigură că era o poveste de dragoste.”
- „Zboară atât de sus, că nimic nu-l poate murdări. Poartă în sine atâta lumină, că tot ce atinge se aprinde și se salvează.”
- „Viața i-a devenit acum un lung șir de indiferențe.”
- „Înnebunesc în orașul ăsta fără suflet.”
- „Mă înăbuș de dorul iubirii.”






Surse foto: coperta editată și www

A te relaxa învățând...


Nu îți trebuie o motivație specială să ai grijă de mintea ta. Așa cum de corp ai grijă spălându-l, hrănindu-l, punând pe el haine curate, pe care le reînnoiești la o anumită perioadă de timp, tot astfel și creierul tău are nevoie de cuvinte, imagini, idei cu care să se alimenteze. Îți amintești sloganul atribuit lui Lenin - „Învățați, învățați, învățați!”? Ei bine, fără să împărtășesc crezurile lui revoluționare comuniste, mult prea idealiste, fără să cred neapărat că poți face deșertul să înflorească, acest îndemn îmi place, mi se pare extrem de realist, lucid și de bun simț. 
Am văzut la știri astăzi un tip care a dat bac-ul la 53 de ani și care spunea cam același lucru, în esență, accentuând importanța instruirii personale și punctând faptul că nimeni nu va dori să lucreze per sempre în agricultură sau construcții prin țările Comunității Europene. De ce să nu aspirăm să le ocupăm locurile de muncă din IT, inginerie, medicină, contabilitate etc.? De ce ne limităm la mia de euro primită în urma lungilor „corvezi”, în soarele torid, de la portocale, căpșuni, lămâi sau măsline? Nu zic, nicio muncă adevărată nu e rușinoasă, fiecare să facă ce-i place, oricum toți dăm la un moment dat cu mătura, fie în casa proprie, fie în casa altuia, dar de ce să nu avem alte aspirații, alte idealuri? Și să ne străduim puțin mai mult pentru a le atinge? Tipul intervievat la știri, cel de 53 de ani, spunea că, dacă ia examenul de bacalaureat, va da la facultate. Felicitări și succes! Iar copiii aceștia, cu memorie elefantină în ceea ce privește jocurile pe computer sau alte „ocupații” aproape permanente, care ar trebui să le ocupe doar o mică parte din timp, și nu toată ziua, stau și se irosesc, cu gândul că le vor oferi părinții bani, mașini și case. 
Am văzut recent un individ care era ușor nedumerit de faptul că un altul își luase în vacanță o carte... L-a întrebat ce face cu ea și i-a mărturisit, măcar a fost sincer, că el nu înțelege „așa ceva”, adică despre ce ar putea fi vorba în atât de multe pagini. Și da, atunci am realizat că există unii care nu pot urmări intriga, nu țin minte personajele sau nu-și dau seama ce urmărește autorul. Adică, nu pot intra în poveste. Sunt alții care nici ziare nu citesc, un articol, un editorial, un reportaj... Mă întreb la ce utilizează alfabetul? La sms-uri? Probabil...
Sunt alții care consideră că dacă ai citit mult/puțin ca adolescent este suficient. Pentru mine faptul că susțin că nu au timp mi se pare doar o scuză... Alții citesc câte un text pasager pe computer, e și asta ceva, dar nu destul. Cine devorează cărțile sau cui îi place să le și achiziționeze din când în când pe cele preferate, știe despre ce vorbesc.
Dacă ar fi după mine aș spune precum cronicarul Miron Costin că nu „este alta, mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților.” 
În viață, ceea ce se face cu exagerare, dăunează. Mâncarea, alcoolul, fumatul, munca, lenea, lipsa de preocupare, iubirea excesivă, lipsa iubirii, prietenii foarte mulți, lipsa prietenilor, bârfa, lipsa comunicării, vorba multă... Eu însă cred că este ceva care nu are cum să-ți facă rău, chiar în exces fiind... a citi... a învăța, a te instrui. 
Îi admir și pe cei ce completează integrame, rebusuri, sudoku sau alte jocuri de societate, ei își țin mintea trează, jonglează cu noțiuni, cuvinte, cifre... Că o fac în pauzele de la job sau în fața televizorului, că o fac constant sau nu, e bine că o fac totuși... în fine, fiecare se relaxează cum dorește.
Pledez și pro filme artistice, documentare, anchete jurnalistice, popularizarea științei, desene animate, acestea au un rol de completare a noțiunilor pe care ni le însușim din CĂRȚI. Am citit pe un semn de carte ceva ce mi-a plăcut - „Lectura e cel mai la îndemână mod de a te cunoaște și a-ți cunoaște aproapele, de a deveni o ființă plăcută pentru ceilalți din jur. Pe de altă parte, am o vorbă: ai dreptul să nu citești, dar tot ceea ce n-ai citit poate fi folosit împotriva ta.” (Florin Lăzărescu pentru Libris.ro)
Te las să te gândești la vară, soare, relaxare, la ziua ta onomastică, dacă ești Petru, Petra, Pavel, la faptul că nu pentru școală, ci pentru viață învățăm (non scholae sed vitae discimus)... 




Surse foto - www

duminică, 18 iunie 2017

„Marile minciuni nevinovate”


Nu sunt nici pro, nici contra recenziilor de carte, film, piesă de teatru. Îmi plac și criticile bine țintite și argumentate. Ce nu-mi place însă, în media de astăzi, este povestirea integrală cu introducere, cuprins și încheiere a actelor artistice menționate mai sus... amănuntele acelea ce revelă misterul și care-l determină pe cel care citește sau pe cel care vede să nu mai aibă mai nimic de descoperit.
De aceea, m-am gândit la o nouă abordare a relatărilor despre lecturile mele. Voi scrie aici, pe blog, din când în când, mici fragmente simpatice sau interesante, expresii care mi-au plăcut sau care m-au amuzat ori, pur și simplu, alăturări amuzante de cuvinte, acele epitete, metafore, comparații care mi-au atras atenția. 
Am cumpărat și am citit mult de-a lungul timpului, de la bibliotecă nu prea am împrumutat, ca adult, însă de curând mi-am făcut un card la Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu. Prima carte împrumutată în grabă (mersesem acolo pentru altă acțiune, cea cu ambasadorul) se numește „Marile minciuni nevinovate” de Liane Moriarty și a apărut în traducere la noi grație Editurii Trei. Îți voi spune doar că este o lectură lejeră, de vacanță, fără prea multă filosofie, doar viață pură, probleme de zi cu zi, secrete, trăiri, dramă și umor, toate redate într-un stil clar, cu suspans ușor (nu este un thriller), relativ captivant, nu stai cu sufletul la gură, dar nici nu ai vrea să o lași din mână. Pe scurt, cartea are un arc narativ atractiv. Cred că s-a și ecranizat anul trecut, n-am văzut serialul, deși în distribuție figurează nume mari ale cinematografiei americane - Nicole Kidman, Reese Witherspoon, Shailene Woodley.
În fine, iată și extrasele mele, citatele notate pentru mine, iar, de acum, și pentru tine, dacă-ți plac. Enjoy!
- „Mai demult citise într-un articol că fiecare relație avea un "cont amoros". Un gest amabil față de partenerul tău era ca un fel de depozit. Un comentariu negativ era ca o retragere. Important era să rămâi cu fonduri în cont.”
- „O plăcea mult - zicea că e năvalnică.”
- „Copiii tăi au ceva care poate scoate la iveală copilul din tine.”
- „prizonieri într-o rutină suburbană burgheză”
- „Era un stereotip teribil de delicios.”
- „Nu exista îndoială că această bârfă suculentă ricoșa ca o minge de pinball prin toată peninsula.”
- „Era mică, slabă și musculoasă, versiunea de buzunar a unui sportiv.”
- „Deseori putea fi văzută lângă terenul de joacă, ținându-se de brațul cuiva, ca să se poată menține în picioare, în timp ce se scutura de râs.”
- „Era de parcă ar fi încercat să fie prietenă cu un fost iubit. Relaxarea studiată din interacțiunile cu acesta. Fragilitatea sentimentelor, conștiința faptului că acele mici ciudățenii ale personalității tale nu mai erau chiar așa de adorabile, ba chiar ar putea fi de-a dreptul enervante.”
- „Par o nemernică? Încercam să fiu nostimă!” ☺
Și apropos de tipa care-și licita virginitatea, (apăruse la un moment dat la TV), ideea nu e nouă, am regăsit-o aici, ca acțiune a unui personaj într-un context, pentru alte cauze și cu un alt scop.
Bineînțeles că în această prelungire a minții, numită Google, poți găsi multe, felurite și mult mai interesante vorbe memorabile, există o plajă infinită de idei și gânduri, însă eu am vrut (și voi continua cu fiecare lectură) să realizez aici micul meu conspect pentru a ști cui să-i dau credit pentru o metaforă sau alta, pentru vreun joc de cuvinte pe care nu mai știu de unde să-l iau, pentru concepte interesante sau noțiuni originale. 





















Surse foto: fotografii editate ale copertei romanului.

Despre Babel, mesaj și trăire...


Fix acum o săptămână s-a încheiat Babel F.A.S.T. 2017, Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște, ce a avut ca temă, anul acesta, sunetul. Au participat trupe de teatru și formații muzicale din Kazahstan, Italia, Iran, Algeria, Franța, Anglia, Coreea și, bineînțeles, România, care au revigorat orașul pe o perioadă de zece zile, între 2 și11 iunie. 
N-am de gând să scriu recenzii târzii, vreau numai să redau câteva gânduri și senzații trăite atunci și după, să-ți spun in brief ce mi-a plăcut și de ce. Pentru că un singur lucru nu mi-a plăcut, iar asta n-a ținut de organizare, ci de faptul că oamenii au fost prezenți în număr domol, moderat, precaut. Eu zic că pe Platoul Prefecturii, unde vizionarea era gratuită, s-ar fi putut gusta mai pe larg și mai din plin, ca număr, atât concertele, cât și reprezentațiile teatrale. 


Trupa Bordo Sarkany, Ungaria

Bordo Sarkany



Trooper Romania
Trooper Romania
Trooper și Nicu Covaci
Trooper și Nicu Covaci
Trooper Romania
Anita și Taraful de la Gorj
Au fost trei excepții, trei zile de dans încins, voie bună, descătușare: la concertul de duminica, 4 iunie, al târgoviștenilor de la Trooper, precedat, în deschidere, de trupa WildSide și încheiat cu invitarea pe scenă a legendarului Nicu Covaci care a susținut acordurile de chitară ale piesei  „Nunta” și pe vocal-chitară „În umbra marelui U.R.S.S.”; în ziua următoare, Taraful de la Gorj a animat o mare horă, urmată de sârbe și alte dansuri populare, s-au însuflețit cu toții, de la mic la mare, pentru că pe platou au fost prezenți în mini vacanța de Rusalii atât meșteșugarii tradiționali, cât și obișnuitele tarabe cu mici, bere etc. cum se obișnuiește la evenimentele gastronomice în aer liber; public larg, de asemenea, și superfain la White Mahala - s-a dansat, s-au făcut live-uri pe Facebook, poze pe Instagram. Bineînțeles, nu era să scap ocazia să-i fac micuței mele o fotografie cu Ovidiu Niculescu, vocalul trupei, care i-a scris și un gând pe o miniagendă - „Pentru Anita, să crești în iubire!”. Mulțumiri și pe această cale. De asemenea, mulțumiri Trooper pentru concertul vostru și surpriza din final. Mi-e dor de multe ori de Nicu Covaci, cu timbrul lui aparte, ca de o cunoștință iubită, deși n-am avut onoarea până acum să-l cunosc face to face. La un alt concert, cine știe, să-mi fac puțin curaj... 👍

Anita și Ovidiu Niculescu


White Mahala

White Mahala
Anita și Ovidiu Niculescu
Regional Kazakh Drama Theatre
Oleg și trupa lui, Republica Moldova
Anita, Oleg și mascota lui Oleg
Ca piese de teatru, am mers doar la trei, am nimerit și una dintre cele premiate, deși atunci n-aveam cum să știu asta. Aceea este „Kyz Zhibek” a Teatrului Regional Dramatic Kazah, în regia lui Kuandyk Kasymov, care a primit premiul pentru cel mai bun spectacol în aer liber.
Puținul pe care l-am văzut mi-a plăcut mult, fără excepție, organizarea a fost bună, interpretarea excelentă, vremea ok. Felicitări celor implicați sau, mai bine spus, dedicați! 👌
De ce mi-a plăcut? Ne-a mai dezmorțit un pic, ne-a mai apropiat, ne-a reamintit că putem comunica și altfel, că putem fi noi înșine, eliberând presiunea adunată... că arta umanizează, armonizează, aduce iubire.
Tot săptămâna trecută, printre programări la dentist și plimbări printre frumoasele „zgomote” de pe platou, am avut plăcerea de a primi vizita bloggerițelor oltence Silvia Puiu și Larisa Maria Mustață, care, împreună cu alte studente tinere și frumoase, participau la un concurs organizat de Universitatea Valahia. Bine, Silvia este profesor, dar n-ai zice, la cât de tânără arată este chiar one of them... Ne-am infuzat de zâmbete, ne-a părut tare bine de cunoștință, le mulțumim frumos Silviei și Mădălinei pentru cuvintele de apreciere despre noi, ca familie, sperăm că s-au simțit bine în scurta vizită, iar ușa le este deschisă oricând și pe viitor, cu mare drag. ❤

Cu Silvia și Larisa


So, debutul verii a fost minunat, vineri a fost și festivitatea de premiere la școala unde învață Anita... ❤ diplomă de rezultate foarte bune (pentru colecție ☺☺☺!?!), oricum s-a descurcat minunat, mai bine că n-o stresez, n-am pretenții absurde, o spun ca fostă premiantă care știe că, pe termen lung, notele nu țin de foame. Un om învață toată viața, știu indivizi în vârstă care au absolvit medicină, psihologie, drept, asta după ce s-au dumirit cam cum e mersul, încotro e drumul spre ban sau, de ce nu, din pasiuni revelate. Copilul meu nu are decât teme, nu rezolvă probleme din culegeri, nu citește mai mult decât vrea (aici ar cam trebui să umblu, să-i cumpăr o carte atractivă care să-i declanșeze gustul... any idea?). Ceva în plus nu face decât dacă are chef. ☺




Dacă tot am abordat tema spectacolelor și festivalurilor, astăzi, 18 iunie, este ultima zi a Festivalului Medieval Dracula, în care târgoviștenii pot asista (implicat sau nu) la un mare concert de muzică folk susținut, pe scena de la poalele Turnului Chindia, de artiști ce abordează acest gen. Have fun!
Până la o nouă ediție Babel, eu le doresc tuturor actorilor să joace cu casa închisă, să aibă parte de un public comprehensiv și implicat, să primească nenumărate aplauze și chemări la rampă și să aibă vacanțe splendide. Doamne ajută!  
P.S. Iată un link către conceptul Babel F.A.S.T. aici și altul către programul Festivalului medieval - acesta.

Surse foto: arhiva personală

duminică, 4 iunie 2017

Ambasadorul Federației Ruse în Târgoviște - momente la bibliotecă


În această săptămână, marți, 30 mai, am fost invitată la un eveniment ce a avut loc la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” prilejuit de vizita în urbea noastră a ambasadorului Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin. Într-o atmosferă relaxată, punctată cu zâmbete și replici amuzante, care a culminat cu un mini-spectacol muzical oferit de Orchestra Populară „Chindia”, s-au luat în discuție posibile proiecte de colaborare între diverse instituții dâmbovițene și partea rusă. Astfel de propuneri au venit din partea bibliotecii dâmbovițene și a Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, precum și din partea ziariștilor locali. Ca răspuns, ambasadorul rus a sugerat ca fiecare intenție să fie însoțită de proiecte concrete, cu idei punctuale, cărora instituția pe care o reprezintă le-ar putea da o direcție către instituții similare din Federația Rusă. S-a precizat, de asemenea, că unde nu există programe la nivel guvernamental pentru realizarea unor proiecte comune, ambasada ar putea ghida accesul propunerilor la destinația menită să faciliteze realizarea lor.





Deoarece eram într-un mediu încărcat de cultură, m-am gândit, la un moment dat în discuție, să-i pun și eu o întrebare ambasadorului rus, cu toate că am foarte mari emoții când vorbesc public (poate de aceea nici n-am îmbrățișat o carieră în radio, TV, relații publice... pe scurt, am trac). L-am întrebat dacă, în opinia sa, publicul cititor rus este tot atât de interesat de literatura română pe cât suntem noi, cititorii români, interesați de literatura rusă. Din răspunsul primit am reținut că este dificil să comparăm, însă mai importante sunt alte aspecte ce constituie problema întregii generații tinere care nu citește ori, dacă o face, se rezumă la fragmente mici, preferând filmele scurte, documentarele sau orice le oferă gadget-urile, toate preocupări de scurtă durată, nicidecum studiu aprofundat. Valeri Kuzmin propune o implicare mai intensă și mai deschisă a instituțiilor publice, școala, biblioteca, muzeele în etapele de conștientizare a importanței studiului și lecturii în viața individului, de la copilărie la maturitate.
Ion Iancu Vale, scriitor și jurnalist dâmbovițean, i-a oferit diplomatului rus o carte, gest pe care l-a îmbinat cu câteva cuvinte de bun venit și o scurtă prezentare a interesului pe care românii l-au avut dintotdeauna pentru literatura rusă, accentuând predilecția acestora spre clasici.




Într-o discuție anterioară sosirii oaspetelui rus cu personalul bibliotecii (ocazie cu care am solicitat și un card de cititor, care mi-a fost înmânat gratuit și pe loc), d-na Alina Cojanu mi-a mărturisit că există clase de cititori: cei care împrumută cărți pentru școală, cei care doresc anumite cărți (pentru care biblioteca se aprovizionează - cărți la cerere în funcție de numărul de solicitări) și cititorii de la sala de lectură de la etaj pentru cărțile care nu se împrumută la domiciliu. În orice caz, e ușor de bănuit că, raportat la anumite perioade, pofta de lectură este în scădere, atât în rândul copiilor, cât și la adulți. Mă uit la fiica mea de 11 ani care, în ciuda faptului că are rezultate bune la școală, pricepe un text, memorează bine, rezolvă cu succes probleme, este extrem de reticentă când aduc vorba de cărți, deși nu îi impun basme, povești, ci i-am cumpărat cărți la modă, de autori contemporani, cu personaje reale, nu fictive... degeaba! Trebuie să o rog foarte frumos să citească măcar 10 pagini din când în când (pe zi, aș fi vrut eu, însă vreau degeaba!). În rest, chiar e super-sociabilă și amuzantă, la întâlnirea cu ambasadorul rus chiar s-a dus să-i ceară un autograf și l-a înveselit pe acesta și în timpul sesiunii foto. ☺






În altă ordine de idei, mi s-a părut total deplasată o întrebare, care suna mai degrabă a rugăminte, nu știu numele celui care a adus în discuție faptul că la anul, în 2018, se sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire și... aici e aici... dacă poate domnul ambasador să intervină pe lângă patronatele ruse de la întreprinderile din Târgoviște și județul Dâmbovița pentru ca aceștia să finanțeze cărți de istorie etc... Adică momente pur românești. Dacă mie mi s-a părut deplasat, vă dați seama cum i-a părut diplomatului rus, care a mai trebuit să găsească și o replică „diplomată”... 
E ca gluma aceea lui Dem Rădulescu, „Omul din Buzău”, care s-a dus la un scriitor cu gâsca să-l roage „să-l scape” pe „ăsta micu” de la plată („cel mic” uitase țigara aprinsă și incendiase magazia din comună, după cum îți aduci aminte) și să vorbească la asigurări, la buletinul meteo, să-l înfieze chiar... Ce treabă au investitorii ruși cu istoria noastră? Sau, dacă au, oferă ajutor pentru că ei consideră că merită investiția și vor scoate și ei un profit, că așa-i în economie... De ce am rămas cu obiceiul ăsta urât de a întinde mâna la străin? Când ne vom regăsi șira spinării și nu vom mai sta la umbra marelui... urs (cum spune superba baladă a legendarei trupe Phoenix)? Vrei să publici o carte și nu vrea nicio editură să te susțină? Public-o pe banii tăi în câteva exemplare și, dacă-i atât de interesantă, vor veni și propunerile de la edituri! Sau du-te la oamenii de afaceri români, care fac filantropie și sunt iubitori de artă și cultură!
Ca să închei, într-o notă realistă, îți voi mărturisi că, din ce am constatat, în zilele noastre numărul cititorilor a devenit aproximativ egal cu cel al autorilor, ceea ce-i foarte trist. Cultura social media e una semidoctă, scoasă din context și insuficientă. O gândire coerentă nu se poate crea prin mici citate, gânduri pe care alții le-au cules din lecturile lor, idei ce se pliază pe modul lor propriu de a gândi la care tu poate nu raliezi. 








P.S. Vreau să-i mulțumesc domnului Ion Hotinceanu de la Asociația de Prietenie România - Cuba pentru invitația la eveniment. M-am bucurat să revăd acolo colegi și prieteni cu care nu mai țineam legătura. Per total, a fost un moment plăcut. ☺☺
P.S.* Iată și gândurile ambasadorului rus, căruia fiica mea îi mulțumește pentru amabilitate și reacția pozitivă!☺




Surse foto: pagina Fb a Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” și arhiva personală.