În fântâna zâmbetului tău...


                Iubesc apa în toate formele ei! Iubesc marea, râul, ploaia repede și intempestivă de vară ce împrospătează totul... iubesc izvorul care țâșnește din adânc, apele minerale pure din stațiunile unde mergeam în copilărie. Iubesc piscina cu apă termală și cafeaua ce o savurez pe chaise-long cu apa răcoritoare ce o completează. Mă gândesc acum la tandem-ul apă-cafea pentru că nu ți-am spus până acum că acestea sunt lichidele de bază ale hidratării mele zilnice! Să nu aud de sucuri carbonatate sau nu, nu, simpla formulă H2O,  cu elemente minerale - sodiu, potasiu, clor, calciu, magneziu - prezente natural în ea în doze mici, îmi este suficientă . Acum. Dar nu a fost mereu așa pentru că am fost și eu copil și adoram sucurile, nu contau tipurile, mărcile, era musai să beau ceva dulce și cu cât beam mai mult, cu atât mi-era mai sete. Nu știam pe atunci că setea ți-o potolești numai cu apă. Am aflat în timp, cum afli multe alte informații utile în viață, prin experiența proprie, de la ceilalți, din presă sau din cărți. 
             Mi-am ales o meserie care dă multiple calificări, aceea de jurnalist, și de cele mai multe ori chiar am fost nevoită să-i încerc multiplele valențe. Din specializarea în relații publice poți trece în secundar și secretară, iar eu asta am făcut timp de doi ani într-o mare agenție imobiliară din Spania anilor 1999-2000, spre marea mea satisfacție materială și insatisfacție emoțională...! Cred că înțelegi, fără să fiu nevoită să intru prea mult în detaliu că aveam bani, dar nu prea aveam timp liber cu prietenii, stare mentală relaxată sau vreme de călătorii, cumpărături sau plajă (deși puteam vedea marea din birou). Muncă și iar muncă, mai mult chiar decât băștinașii, ei până terminau programul aveau trei pauze dintre care una de vreo două ore pentru prânz. Iar două erau numite chiar "pauză de masă", una la 10 dimineața cam imediat după ce soseau ☺ , iar cealaltă cu puțin timp înainte de plecarea acasă ☺ . Glumesc puțin, îți dai seama, în realitate munceau din greu, dur, aveau și de ce, merita efortul, munca lor era recompensată pe măsură. Cu mulți dintre ei țin legătura și astăzi, am întâlnit în acele timpuri niște oameni greu de uitat, calzi și interesanți. Le-am lăsat și eu amprenta personală, era un mediu de lucru ce te ținea prins, în formă, stimulat, nu-mi era greu să dau ce aveam bun în mine. Acela a fost primul meu loc de muncă în care patronul punea la dispoziția angajaților, absolut gratuit, apă, ceai, cafea și sandwich-uri, lucru care n-are cum să te surprindă decât plăcut. Avea un abonament, un contract cu o firmă de profil, care a amplasat frigidere cu produse, aparate de cafea și water coolere pe holuri și în unele birouri. Eu eram secretară de adjunct și împreună cu asistenta directorului trebuia să rămânem în firmă, de multe ori, chiar și când colegii plecau să ia masa prin barurile și restaurantele din apropiere. Așa că mâncam ceva într-o sală special amenajată pentru protocolul angajaților, schimbam câteva cuvinte și mergeam să ne continuăm treaba. La evenimente și întâlniri importante am primit complimente pentru felul în care promovam serviciile noastre și cred că un argument pentru creșterea vizibilității acestora l-a constituit și felul în care partenerii noștri făceau cunoștință cu ele. Împreună, la o cafea bună! Într-un mediu ofertant. Prezentate precis, punct cu punct, fără grabă.
            Până într-o zi când... n-am mai suportat atâta rigoare și am plecat, amiabil, spre libertate. Apoi, spre un alt job, mai vesel și în aer liber, ce mă solicita însă doar temporar, pe perioada verii. Au urmat și altele, cu perioade de pauză, până când mi-am făcut bagajele și am părăsit acele frumoase tărâmuri, pornind către țară însoțită de cățelușul meu și de gânduri pline de speranță îndreptate acum către o carieră în presa scrisă, cum visam cândva, demult. 
            Și n-a fost greu să ajung ☺... secretară la o firmă de textile. Mai întâi "în probe". Și nici nu aveam mare lucru de făcut - răspundeam la telefoane și le pasam altora prin niște numere de interior, făceam cafele într-o manieră dificilă având în vedere raportul timp-cantitate (adios cafea la birou), dădeam fuga la butique să iau apă îmbuteliată (ce dor îmi era de acea apă la birou pe care o dozai tu cât de rece o doreai!), spălam fructe ☺ , mai completam ceva hârtii și... cam atât. Dădusem și probă scrisă de limba engleză, nu-i vedeam utilitatea, până când șefa m-a anunțat într-o zi că firma va avea niște clienți importanți, poate unii vor deveni asociați, se va organiza o masă, să traduc niște documente in english (deci... totuși... ☺) și să prepar multe... cafele! Să cumpăr apă, fructe, prăjituri, ziare... 
           Pornesc așadar pe o căldură nemiloasă să iau toate cele necesare protocolului. Lăsând pungile grele din mână la chioșcul de ziare, am intrat în farmacie să-mi cumpăr un pastilă de durere de cap, de șale, de toate și am băut-o chiar acolo în spațiul acela cu aer condiționat și apă de izvor La Fântâna. Să-ți mai spun ce mi-aș fi dorit atunci, pe moment? ☺ ... Ce bine ar fi fost dacă..., ce mult ar fi contat să..., de ce nu înțelegeau toți oamenii din business necesitatea armoniei între conducere și angajați la locul de muncă?... Când și pe la noi...? Cu gândurile astea năucitoare în minte, pe vipia aceea arzătoare, nemâncată fiind, că așa se purta la douăzeci și ceva de ani, am leșinat. Noroc cu pastila înghițită și cu faptul că băusem un pahar plin cu apă proaspătă, așa mi-a spus asistenta medicală care mi-a pus o perfuzie și a stat lângă mine până mi-am revenit. Bineînțeles că am renunțat la acel job super interesant de-a bucătăria la alt nivel și am stat pe banii părinților o perioadă. Dar decât schimbările de dispoziție ale unui străin, mai bine suporți critica bătrânului până găsești ceva ce corespunde pregătirii tale. 
            Un prieten mi-a zis că pe noi ne apropie mai mult cafeaua decât ideile. Și eu am observat cu câtă ușurință intri-n vorbă dacă ai un pahar din acela cartonat în culori, cu licoarea magică în el. Unii îl folosesc ca pretext de abordare în relațiile interumane, alții îi savurează gustul, mirosul, proprietățile antioxidante, stimulante și revigorante, pe unii îi înviorează sau îi trezește, pe alții îi face să viseze la plaje însorite sau îi adoarme de-a binelea. Ea îi învăluie întotdeauna însă într-un gest tandru și blând ce ascunde latent pasiuni furtunoase, clocotitoare, pe care brazilienii, acești Prometei ai cafelei, îl numesc cafune. 
          Pentru noi, românii, devoratorii de cafea, Kafune ar trebui să ne mai dea ceva pe lângă upgrade-ul ce ne aduce simbioza cu civilizațiile frumoase și anume o schimbare de dispoziție deplină. Să ne dea de gândit asupra acelor porniri drăgăstoase pe care am putea să le facem mai des, asupra curajului de a privi dezinvolt și de a savura viața plenar, dezinhibați și fără restricțiile pe care am fost artificial îndrumați să le avem. Mediul în care trăiești îți influențează sentimentele, am mai lucrat de-atunci și am găsit chiar muncă de redactor, precum doream, dar în redacțiile mici, de provincie nimic nu-i gratuit, nici măcar apa sau o cafea, deci încă mai e mult până departe. Succesul arată că ai avut dreptate, eșecul că ai greșit, dar nimănui nu-i pasă cum ai reușit, cum te-ai mobilizat, cum ai luptat, cât de greu sau de ușor ți-a fost. Eu zic că ar fi vremea ca să începem să ne pese! Și întotdeauna se începe de la lucrurile simple ce dau savoare zilelor și momentelor noastre. Ziua Kafune, noaptea cafune❤ ...


Surse foto: www.lafantana.ro
Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2017. ☺

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤

Domnișoara Bubble și povestea ei total neobișnuită