Diverse soluții...


De câteva zile nu mai am chef de nimic, nici de scris, nici de teme cu A., nici de Tv, plimbare sau shopping, nici de orice altceva. Am reușit să iau o gripă și asta-mi dă o stare de toropeală care-i responsabilă de lipsa mea de activitate sau de chef de acțiune... în casă, hai să fac o supă cu găluște, dar mai bine nu, am timp mâine, poate mă voi simți mai în formă, deși mi-ar prinde bine, poate m-aș întrema mai repede... afară, of, iar a nins, e frig, detest frigul, nu neapărat ninsoarea, îmi place să privesc fulgii cum cad, să-i simt pe obraz, mai ales când sunt pufoși și deși...
Subiectul acestei postări este oarecum legat de starea mea, adică aș vrea să existe pentru toate maladiile câte un leac, mai scump, firește, care să-ți garanteze refacere urgentă și totală. Să fie ca la piață- vrei ceva foarte bun, plătești mai mult, vrei roșii cu gust de cauciuc ia-le ieftin! Nu că m-aș scălda în bani, dar prefer să mănânc mai rar un produs oarecare, dar să fie foarte bun. Nu sunt de părere că trebuie neapărat să am trei feluri la masă, eu prefer unul super-delicios și dacă nu mi-a ajuns o farfurie îmi mai pun una. Bine, de obicei, cam avem, dar zic așa în cazul în care n-ar fi, n-aș face o dramă din asta... Mi s-a întâmplat (în trecut) să fac foamea (voit, la vreo dietă) sau că n-am avut încotro (sincer, preferam să nu mănânc decât să n-am țigări - și aici doar fumătorii pot înțelege - se lăsa cu dureri de cap cred că așa ar fi sevrajul...). 
Aș da banii, ăia mulți, pe medicamentul care chiar mă scoate repede din răceală, nu mi-aș lua cinci tipuri, trei dimineața, la prânz mai adaug un sirop și seara încă ceva... De ce nu există unul, tranșant, îl iei de doua ori pe zi și te-ai vindecat în câteva zile? La fel pentru orice suferință fizică... unul și bun!
Dacă nu voi uita, de fiecare dată când voi posta, voi scrie și un mic truc de înfrumusețare creat de mine sau auzit de la ceilalți. Azi îți spun că, pe lângă periajul dinților după fiecare masă, din când în când îi poți albi cu bicarbonat de sodiu alimentar (1linguriță) peste care storci zeama de la jumătate de lămâie. Pui soluția pe o dischetă demachiantă și masezi ușor dintele.
Să-ți fie noaptea bună! Și să închei într-o notă optimistă - " Sunt sigură că stelele pe care eu le privesc acum sunt aceleași stele pe care le vezi și tu!" 

Sursă foto- www

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤

Domnișoara Bubble și povestea ei total neobișnuită