O viziune a omului (parţială)

Mă tot gândesc cum ai putea cunoaşte un om care nu vrea să ţi se dezvăluie, în ce ipostaze ţi-ai da seama mai exact de caracterului sau de modul în care face faţă situaţiilor. Pornind de la premisa că toţi ne schimbăm într-un fel sau altul - evoluţie sau stagnare sau involuţie - care-s reacţiile după care te ghidezi când faci portretul amicului tău, de exemplu? Mai întâi îl vezi cum se comportă la bucurie, când faceţi cunoştinţă, de sărbători, la o cafea. Îi surprinzi privirea şi-i asculţi cuvintele atunci când îi spui ce ţi-ai mai cumpărat, pe unde te-ai plimbat, ce visuri şi idealuri ai. Fiindcă era o vreme, da, când oamenii chiar visau diferit şi mult mai abstract (adică nu numai bani, maşini şi case) şi-ţi puteai depăna poveştile fără să auzi repede din gura celuilalt "aa, şi eu la fel!" sau "daa, şi mie!". Există şi acum prieteni care-şi povestesc intrigi din romane, care se contrazic fiindcă ei cred în ideile lor şi chiar dacă, polemizând, ajung într-un punct identic, nu şi-au răcit gura degeaba, cum s-ar putea crede. E ca un poem de dragoste compus de doi poeţi, acelaşi subiect, dar o altă manieră de abordare, de exprimare a esenţei, o altă "viziune a sentimentelor".
Deci cam aşa îţi cunoşti amicul când ai de toate - veselie, tinereţe, flexibilitate, ş.a.m.d.. Dar când eşti la nevoie... urmăreşte-i puţin reacţiile, fii atent cât de prompt este, ce răspunsuri îţi dă, cât de ezitant este, cât de repede îţi oferă ajutorul (fie şi unul simbolic, cuvinte, idei...), cât de des te mai caută apoi. Fă şi tu o glumiţă ad hoc (la caterincă) într-o zi şi spune public că ai câştigat la loterie, de exemplu! Şi apoi ţine încărcătorul telefonului aproape, că se va impune! 
Sau încearcă varianta cu m-am lăsat de băut, să vezi ce mulţi amici (iscoditori, "da, de ce?") care vor să-ţi facă cinste se vor găsi!
Şi încă o dată, insist, fă-ţi un caiet de înjurături în care să-ţi descarci furia, să-i pui la punct pe cei nedrepţi cu tine, poţi explica în detaliu ce le-ai face, răcoreşte-te bine acolo, apoi închide caietul şi uită! Lumea ar fi mai bună, mai non-violentă, dacă ai defula în acest fel, limitându-te doar la zgâria hârtia cu pixul. Depăşeşte momentele neplăcute zâmbind şi încearcă să întorci săgeata otrăvită împotriva celui care a lansat-o, dar într-un mod elegant şi cât mai vizibil, ca să conştientizeze că te-a rănit, poate asta îi răscoleşte conştiinţa şi nu mai repetă povestea şi cu alţii. Iubirea e un bumerang, la fel şi ura. 

Cum cunoşti oamenii, în caz că mai vrei asta?... Cu răbdare, înţelegere, iertare, interes faţă de personalitatea lui, creditare a caracterului, prezumţia de inocenţă în abordarea relaţiei voastre (deci fără gânduri urâte), cu multă deschidere, ascultare reciprocă, păreri sincere, beneficii reciproce şi curate... Cel mai frumos este atunci când vă vedeţi pe voi înşivă aşa cum sunteţi în realitate şi găsiţi asta amuzant, interesant, pozitiv, benefic, stimulant. Pe scurt, să te facă să vrei să continui... şi reciproc, evident.

Surse foto: www