Până când Te voi vedea...

imagine web

Am reînceput să citesc Biblia, citisem deja o șesime, cred cu sinceritate că este important ca un om, mai ales unul care scrie, să o cunoască, multe povești de viață sau livrești au ca punct de pornire această carte. Nu sunt o fanatică, vreau doar să înțeleg mai bine, nu caut nici măcar întâmplări care să mă inspire, ci vreau doar să mă cunosc prin modul de gândire ce-mi va fi schimbat sau nu după lecturare și să pricep mai clar, poate, lumea în care am ajuns să trăiesc. Dar nu mă pot împiedica, totuși, să mă întreb cum ar schimba Iisus, la o re-venire (încă sunt la Vechiul Testament, dar de-a lungul timpului am spicuit din cel nou diverse texte, epistole, parabole în mod disparat) viața noastră, a tuturor, de fapt ce am face noi, oamenii, altfel decât ceea ce facem?... cum ar fi viața noastră, în ce sens s-ar schimba? ... Cum l-am primi pe Cel de Sus, l-am dori om, cu greșeli și păcate, ne-ar fi mai ușor să-l acceptăm astfel fiind?... Sau l-am dori pur, fără de pată și păcat?... Am aștepta de la El să-și țină promisiunile, când știm că noi înșine, poate, nu am fost capabili să ne stăpânim pornirile (chiar doar în gând!), să ne înfrânăm poftele, ne-am călcat cuvântul? Trec peste gândul vehiculat de mulți, care spun că lumea ar cataloga drept lunatic orice individ s-ar declara Iisus... de fapt, cum ar putea să le-o dovedească, sincer cred că nu s-ar obosi, nu s-ar deranja, ar găsi lipsit de sens... Probabil, ar trece la fapte... Și bine ar face! Totuși, cum ar fi?... e un mister, e o curiozitate dezirabilă... Ar lua-o domol, sistematic sau ar fi ca trăsnetul, avertizarea înainte de tunet?... va face schimbări radicale sau pe alocuri doar?... va schimba idei sau civilizații?... va lucra din umbră sau în văzul tuturor? 

imagine web

Te vei mira poate de felul meu simplu și simplist, poate, de a pune problema, însă mulți abordează astfel, mai ales copiii (li se predă și-n școală opțional) își pun și pun tot felul de întrebări și am fost și eu cândva unul, cu imaginație, fascinată de credință, plină de speranță... acum însă aș face un vox populi printre adolescenți, cei cu sertărașe trasate în creier, că pe ceilalți îi văd destul de des la știri și nu neapărat în lumină favorabilă... nu, cei care se mai și informează din când în când, mai asudă cu cartea-n mână, e-book-reader-ul, ziarul... care vor să afle, care au opinii... da, oare, acum când viața te poartă grăbit prin timp, când totul e o mare tumultuoasă, mai știi să menții valorile vii și corabia pe rută?... mai știi să mergi încet, să-i respecți pe ceilalți, să simți recunoștință în fața unui gest frumos, să fii blând, iubitor de viață și de semeni, politicos, atent cu mediul și cu comunitatea ta, să ai conștiință și ea să te certe dacă faci ceva lipsit de etică și rău? Ai un set de idealuri și un sentiment de apartenență? Ai o credință, a ta, proprie, fără legătură cu un teanc de superstiții, bazată pe viața și trăirile tale, emoțiile, sentimentele și învățăturile dobândite experimentând? Ai o așteptare, mai multe...? Mă gândesc că dacă da, îl vei găsi cu surprindere pe cel divin în tot... aproape, departe, într-o carte, într-un om, în emoție, în clipă, în răsuflare, în privire, în tăcere, în melodie, în mulțime, în singurătate, în chipul ce ți l-ai creionat, într-un zâmbet de acord...

imagine web