Cadouri pentru cei mici!

chicco.ro

luni, 27 iunie 2016

Munca nu e scop

imagine web
Era o vorbă printre amicii mei <de mâine, de luni, vom fi mai buni!> sau <orice dietă începe lunea> și m-am gândit că n-ar fi rău să încep să-mi depăn iar câteva povestiri scurte și pe aici, deși căldura mă apasă și îmi impune parcă și lene, și delăsare, și tihnă. Dar ieri am văzut o scurtă replică dintr-un film, într-un promo fugitiv, care m-a pus pe gânduri într-un fel, anume <cine nu muncește se condamnă singur la moarte>. Coroborând cu experiența mea de viață și muncă, tind să fiu de acord cu acest gând, fiindcă plătită sau nu munca este cea care ne face să funcționăm normal, care, dacă nu e un scop, ne poate oferi ceea ce dorim, ne menține activi, ne aduce cunoștințe în diverse domenii, te împlinește ca om, te face fericit dacă nu atinge extremele, este cea despre care Denis Diderot (scriitor și filosof iluminist francez) spunea că <are, printre alte avantaje, și pe acela de a scurta zilele și de a lungi viața>, deci muncind cu plăcere îți pare că timpul zboară, iar fericirea pe care ți-o dau rezultatele determină un timp mai lung de viețuire. Spunând acestea am demonstrat veridicitatea replicii zărite fugar despre care vorbeam la început și am re-spart lanțul inactivității virtuale, cu toate că zilele acestea am tot stat cu idei ce-au zburat una câte una, iată-mă iar plină de pilde ce-s mai mult locuri comune :) ... nimic nou despre viața mea, mă afund în lecturarea unor cărți despre alții tocmai pentru a fi captivată, a-mi ține mintea ocupată și interesul viu... seara ieșim la cumpărături și la terasă în sau în afara orașului, vorbesc aici de ieșiri după ora 9, vipia asta mă termină, am mai fost nevoită să fac și ordine în șifonier, mă săturasem, am aruncat patru saci, la naiba, de ce le-am ținut până acum? Mă bucur că m-am montat să-ți scriu, să ai o săptămână bună, stai la răcoare :) !
imagine web

luni, 20 iunie 2016

Sia - Cheap Thrills (Lyric Video) ft. Sean Paul

Prin Ploiești...

A fost zi liberă, am evadat, doar din urbea noastră însă, fiindcă de căldură tot n-am scăpat. Cum habar n-aveam dacă s-au deschis piscinele de prin împrejurimi (și nici nu am căutat info, ce-i drept), am propus (tot eu) să mergem la Ploiești, acolo se duc mulți la shopping și la restaurante sau fast-food-uri, ce ziceți vreți?... mărturisesc că nu prea a fost total gândită propunerea fiindcă mi-a fost foarte, da foarte, foarte cald și, pentru că m-a luat durerea de cap, a trebuit să oprim și aerul condiționat. Nu știu, ceva în corpul meu s-a modificat de ceva ani încoace, suport greu până spre aproape imposibil extremele de temperatură, căldura excesivă și frigul crunt... 

Bun, deci iată-ne intrați în oraș, nu mai setasem GPS-ul fiindcă știam orașul, doar am mai fost, nu ne pierdem noi... ba da, uite că ne-am rătăcit, am luat-o aiurea și pe-acolo-i sens unic, dincoace interzis, oare pe lângă ce era restaurantul ăla, un reper, se poate... am întrebat până la urmă că ne zăpăcise rău căldura, hai las-o în parcarea asta, o luăm pe jos, cât de departe poate fi?... nu era, dar era calddd...

După ce am mâncat, am băut o cafea pe terasă, după care, revigorați oarecum, intrăm într-o librărie, așa să vedem cum e pe aici, un suvenir și un ziar, două semne de carte gratuite pentru colecție, ia și zarurile astea, mami, ce haioase sunt, mă uit la preț, 51 lei, nu pot acum, îți iau de pe net, hai am zărit o plăcintărie care mi-a făcut cu ochiul, hai să-ți iau ceva dulce... mă cam bat papucii, mami, mi-i scot, da, dar vezi pe unde calci, să nu fie vreun ciob, mă frige asfaltul, uff!!... aha, uite și celebra plăcintărie și nu numai, o învârtită cu mere pentru voi și tort medovik pentru mine, căpșunada super, câteva poze repede, cj-ul, palatul culturii, halele și hai!

toate foto MLM
Cred că ce a împiedicat topirea mea completă a fost durerea copleșitoare de cap, bine că am ajuns cu bine acasă, a început o nouă săptămână, Doamne ajută, cu sănătate și împliniri, copiii,nepoții așteaptă premiile... te sărut, ci mult drag, ce bine că ai trecut pe aici!
tort medovik-imagine web-de ce n-am foto cu al meu?
nu cred că mai gândeam limpede... :)


vineri, 17 iunie 2016

În adâncul lucrurilor... (1)

I feel the light like a sentiment, I enjoy the light like a blessing ... 
E greu să faci un bine sau să pretinzi că ești bine dacă nu simți și nu te simți ca atare. Cel mai simplu e să faci rău, să provoci suferință, să le aduci sau induci altora stări neplăcute prin cuvinte urâte sau triste, nepăsare, indiferență și... în acest mediu virtual, insulte disimulate sau manifeste. Acum ceva vreme îi spuneam unei amice să încerce să râdă, chiar dacă n-avea chef, cu timpul grimasa se va transforma într-un zâmbet adevărat, apoi va râde sincer, spontan și... chiar astfel s-a întâmplat, acum o văd mereu zâmbind, are pe cineva alături, vizitează multe locuri frumoase și mănâncă bine în locații șarmante... Primești recunoștință, chiar și tacit, dacă ești acolo, în momentul oportun, nu-ți cere un efort prea mare să fii drăguț, și nu malițios, vei fi prețuit, vei avea mereu un loc undeva, în inima sau mintea cuiva... te va binecuvânta, iar tu o vei știi, o vei simți în starea ta de spirit.
Secretul binelui tău e să faci tu bine, secretul avuției tale este cunoașterea și înțelegerea a ce se întâmplă. O viață în armonie cu ceilalți este un ideal mai notabil decât multe alte bunuri pe care le posezi, după cum traiul alături de iubirea ta este repaosul absolut, alternativ cu stimulentul diversificator sau unificator, pe care le putem avea aici, pe Pământ. Ceva din ceea ce faci poate părea efemer, fără impact, dar nu este așa și tu o știi și simți, cauza are efect, acțiunea ta are consecințe, care pot fi trecătoare într-adevăr, dar le are! Iar ceea ce e dincolo  stă deocamdată sub semnul lui <poate>, <probabil>, <posibil>, deși este etern, perpetuu... Să ai un weekend fain, Doamne ajută!
imagini web

miercuri, 15 iunie 2016

Lumea multor vieți...

imagine web
                           În ultimul timp - zece zile, două săptămâni - am simțit nevoia să mă pierd și prin acțiunea altor vieți, nu numai a mea, și ce-i mai indicat pentru asta decât un roman, oricare, sau o suită de povestiri. Așa că m-am pus pe citit, G.G. Marquez și Roberto Bolano, deocamdată, ceva poezii de Pablo Neruda și ceva fragmente  dintr-o carte gen nlp cu sugestii pentru maniera în care ne putem purta cu copiii și răspunsuri posibile la unele reacții și întrebări ale lor. Mă interesează și thriller-urile, dar o dată cu citirea unor comentarii de pe aici, făcute de <some no face person>, eu zic că-mi iau o doză de stimulante suficientă pentru o zi, astfel că acele cărți mai pot aștepta. Știi tu, <too much love will kill you>... :) :) 
           Orice carte mă interesează, de fapt, pentru că-mi oferă lumea din perspectiva mai multor vieți, mă lasă să iau sfaturi, să aleg modele, să respir o dată cu personajele...  Nu vreau să intru în amănunte (deși știu că vei zice că niciodată nu aprofundez!), cândva, poate, voi scrie despre influența cărților asupra mea (cu toate că nu mi le voi aminti pe toate cele marcante,le voi specifica pe unele), deși am trecut de perioada când citeam să aflu și sunt în aceea în care pentru mine a citi este un modus vivendi, parțial vital... 

imagine web

               Altfel, suntem toți răciți pentru că în weekend-ul trecut în timp ce ne aflam la o terasă a trecut mașina de înghețată și copila i-a făcut semne hotărâte, n-am avut încotro am luat pentru toți câte o porție... de fapt, O. a luat, eu nici n-aveam chef, nu prea mănânc, prefer alt desert...  și oricum urăsc să fiu răcită!
                              În altă ordine de idei, mi-am propus să stau cât mai puțin timp la computer, așa că încerc să-mi zădărnicesc orice plan de prelungire a timpului petrecut pe net prin amânare... ceva de genul, ce nu-i important azi poți lăsa lejer pe mâine, poimâine... am văzut că funcționează, în mare... :)
Toate-s bune, precum le-am povestit, îți mulțumesc că mă susții în munca aceasta de creație, îndeletnicire care îmi place mult... noapte bună!
fotografie internet


luni, 13 iunie 2016

Confuză iar...

imagine web
Nu-mi stă mintea la scris când sunt tristă, melancolică sau nostalgică, când sunt dată peste cap și nu-s în apele mele... pe scurt, n-am fost deloc eu însămi zilele astea... de fapt, dacă mă gândesc bine, nu voi scrie aici motivele, spun decât că n-au legătură cu trecutul cu care ar fi trebuit să mă confrunt și prezentul trecutului meu (mă rog, au, dar pe jumătate), ci este relaționat cu viața mea de zi cu zi, cu unele confruntări nedorite, cu diverse motive care stau în calea unei desfășurări firești a lucrurilor, pe foarte scurt cu niște scame care strică hainele de calitate... e atât de tristă realitatea din anumite instituții, e atât de descurajantă, mai ales pentru cel bun, că mă duce cu gândul la proverbul care de atâta uz a ajuns loc comun <mărul putred le strică pe cele bune>... poate nu vei înțelege mare lucru din confesiunea mea de acum, nu-i nimic mi-am ținut un pic de urât în spațiul virtual, m-am descărcat și mi-am făcut confidențe parțial inteligibile din cauza lipsei de lămuriri sau a informațiilor trunchiate... multe-s fără sens și o spun și din punctul meu de vedere, știind ce mă apasă (poate-i cam exagerat cuvântul, sunt bine, doar că am clipe și clipe ca toți, dealtfel)... din cel al tău, care se poate să te uiți ușor mirat la rândurile astea ce par fără subiect, probabil e la fel, tu ți le știi... oricum ar fi, noapte bună mie, ție... Doamne ajută!
imagine web

sâmbătă, 11 iunie 2016

Floare de mac

pictură în ulei de Ovidiu Mușetescu

                                      Floare de mac
                                      Iubirea ei
                                      floare de mac
                                      religie de-o zi
                                      fluture de foc
                                      pasăre-naripată
                                      roșu de rană
                                      despre care toți îmi spun
                                      va trece, va trece
                                                          (poem de Mircea Albulescu)

vineri, 10 iunie 2016

Absentă motivat :)

       
         Mâine colegii mei de facultate se vor revedea... Am hotărât să nu particip, eu nu plec niciunde fără copil și s-o iau prin București pe căldura asta ar rezulta o experiență prea obositoare pentru ea, mai ales că am exemplul celor două ieșiri la concertele din mai de unde toți ne-am întors frânți. Sincer, m-aș fi dus datorită unui amestec de dor de a traversa acel hol punctat cu săli mici de curs, de a zări în treacăt cantina de la parter unde mâncam câteodată, însă de cele mai multe ori mă limitam doar la o cafea, servită în căni mari, ca de ceai, și de ce nu, dacă mai există, să-mi arunc o privire... poate și amfiteatrul, probabil modernizat... colegii, cei care vor veni, probabil vor intra din sală-n sală, pe rând, iar în fiecare se vor întâlni cu profesorul de specialitate...sau poate va fi ușor altfel... apoi, o masă la restaurant cu povești, amintiri comune, viața lor, munca lor, transformările lor de-a lungul vremii, ani care și-au lăsat sau nu amprente vizibile sau mai puțin vădite, un pahar, o prăjitură, un strigăt ușor către copilul care s-a urcat cu picioarele pe scaun, o lacrimă de emoție, dans, un sărut sau două pe obraz cu promisiunea revederii... revederile sunt cea mai grăitoare pildă (sau demonstrație) pentru mine că timpul trece ireparabil... pot chiar să arăt ca la 20 de ani (prin absurd)!... iluziile, visurile, percepțiile de atunci nu le voi mai avea nicicând... nici eu, nici cei cu care m-aș întâlni... și e mai bine ca anumite lucruri să rămână în atunci - zâmbetele lor, tenacitatea lor, prietenia lor, spiritul colegial (cel puțin asta gândesc la momentul actual, peste 10 ani nu știu...). Un gând bun pentru ei toți, cu mult drag și dor... Să ne ajute bunul Dumnezeu!
 Vivat academia, 
Vivat professores, 
Vivat membrum quodlibet, 
Vivant membra quaelibet, 
Sempre sin in flore!
imagine web

luni, 6 iunie 2016

Cine e departe... (2)

           
imagine web
            Am avantaje și neajunsuri atunci când îmi scriu gândurile aici... printre ele aș preciza fluența și rapiditatea pentru primele și o lipsă de organizare care duce la ne-acoperirea subiectului pentru ultimele... Dar, precum mereu mai e câte ceva de spus și de adăugat, de spus altfel sau chiar total contrar, astfel îmi justific și eu aceste omiteri involuntare sau voite... Inițial aș fi vrut ca acest spațiu să fie un jurnal, uneori o programare de genul <nlp> personală pentru a-mi crea mie obligație, un <must do>, și abia apoi abordare de teme ce mă privesc doar parțial sau ce nu mă implică defel, unde-s doar spectator ce opinează ori de aproape ori de la alt etaj... 
imagine web

             Și totuși, am ajuns să scriu despre cei din străinătate, fără să dau suficiente exemple, fără să spun, de pildă, că sunt cupluri gata formate sau familii cu copii ce pleacă împreună și își fac viața acolo, simțindu-se bine și de-ai locului... sunt cei ce merg la studii... mai sunt cei ce își găsesc un job mult mai bun decât ar fi putut găsi aici, o muncă pe măsura pregătirii lor, în care pot progresa frumos și extrem de avantajos... apoi, sunt și acele persoane care dau peste cineva de prin partea locului și descoperă că au foarte multe lucruri în comun... Oricum ar fi situația (completând și cu exemplele din prima parte și comentarii), pentru cei rămași în țară și care tânjesc după ei (părinții, bunicii, copiii, prietenii lor) viața nu mai este ce era... unii strâng în ei atâta amărăciune, le este atât de greu să accepte situația, că atunci când se manifestă vorbesc cu hohote de plâns sau au privirea pierdută în acele amintiri și iluzia unei regăsiri a ceea ce a fost... ei au rămas aici, deși nu mai sunt la fel, îi descoperă copiii, de exemplu, care nici ei nu mai sunt aidoma celor care au plecat, fiecare a evoluat, s-a schimbat în felul său, adică au îmbătrânit la distanță unii de alții, au trecut peste probleme singuri, vărsând lacrimi, poate, fără un umăr pe care să-și pună capul, fără o mână să-i mângâie, fără o îmbrățișare tandră, duioasă sau fără un suflet să le simtă bucuria sau acea mult râvnită reușită profesională... 
imagine web

            Am vorbit strict de unele trăiri și sentimente, nicidecum de ce fac cei plecați când constată că din salariu, după ce achită toate facturile, nu mai au bani de hrană pe termen lung (sunt locuri unde îi ajută cu alimente biserica), când sunt epuizați de muncă, când sunt păcăliți pe cartea de muncă (li se pontează mai puțin pentru ca patronul să plătească mai puțin pentru ei la stat, iar ei, dați în șomaj, iau implicit o indemnizație mult mai mică față de cât au muncit de fapt)... Și ar mai fi multe altele de spus... ca întotdeauna... însă mă opresc aici despre această temă deocamdată. Să ai o săptămână bună!
           

sâmbătă, 4 iunie 2016

I like how it feels...

Câteodată sunt dintre cei priviți cu ostilitate, desueți, aproape inexistenți, cei al căror comentariu este în plus... pentru unii dintre ei, cei foarte tineri, nu mai sunt valabilă, nu sunt in trend... eu nu merg pe stradă sau nu o traversez glisând mobilul, eu nu gonesc, am timp, îmi fac timp și timpul are timp pentru mine... mie îmi place să citesc mai ales pe suport de hârtie, nu-i bai însă, până la urmă poți citi și-n stele, important e să citești... eu sunt dintre cei care asimilează pentru ei înșiși și pentru viața lor și nu doar pentru că trebuie... eu știu să-i dau mâna lui Dumnezeu pentru ca El să mă poată ridica mai ușor... îmi iau viața în mâini și am visuri mari... pot fi printre ultimii aici, dar printre primii într-o altă realitate... pot sau nu avea dreptate, accept opinii, îmi spun durerile pentru ca ele să nu invadeze pământul pe care calc... și... poate suntem mai înrudiți în caracter decât tinzi să vezi la o primă privire... poate îmi place și mie să pun paie pe foc, însă eu știu să țin focul sub control... mi se întâmplă să cad, dar niciodată nu pierd speranța că mă voi ridica... când îmi vine să plâng, îmi aduc aminte că am mai multe motive de fericire și recunoștință decât de lamentații... De fapt, se poate să fi citit și aceleași cărți pentru că-n toate e abordată aceeași temă cu variațiunile ei - viața. Dar experiența nu-i comună (deși întâmplările pot semăna), nu am trăit sau simțit la fel, nici ca intensitate, nici ca oportunități, nici ca eșec, nici ca succes, iar... concluziile sunt diferite nu pentru că suntem diferiți în gesturi sau trăiri sau pentru că suntem indivizi feluriți sau pentru că eu am citit mai mult, tu mai puțin ori invers, ci pentru că ne deosebește durata călătoriei... <când tu pleci eu mă întorc deja, iar când eu sunt pe drum tu încă n-ai luat start-ul>. Sau ar mai fi un proverb ce nu va fi chiar pe placul tău, dar totuși... diavolul știe mai multe pentru că e bătrân decât fiindcă e diavol... De aceea, nu-mi pare rău că nu mai sunt sweet sixteen, din contră, pe măsură ce mă apropii de vârsta dinozaurilor, îmi vine să spun ca mexicanii <y a mucha honra!>. 
foto MLM

vineri, 3 iunie 2016

Mi-e imposibil fara tine - versuri Adrian Paunescu





frumoase mărturisiri... și adaug: cel care te iubește, te apără chiar de tine însăți!


Céline Dion - The Show Must Go On (Live on Billboard Music Awards 2016)





... spectacolul continuă, viața își urmează cursul firesc, chiar dacă pe moment nu-i găsești noima, timpul îți va arăta mereu legătura între acțiuni, cauza și efectul, ce-ul și de ce-ul...

Cine e departe...

         De multă vreme mi-am dat seama că, de obicei, ajungi să-l urăști cel mai tare pe cel pe care l-ai iubit cel mai mult în caz că acesta ajunge să te deziluzioneze nesperat, crud, intens. Ieri, discutând cu o prietenă despre legăturile pe care le ai cu oamenii în străinătate, a venit vorba despre prietenii compatrioți și mi-am adus aminte cum, din prietenoși ce-ți par la început, ajung să dorească să te sfâșie tacit sau fățiș... mai bine cauți amiciții printre băștinași decât să te confrunți mai devreme sau mai târziu cu decepții crunte de la cei cu aceleași origini cu a ta... Rememorând câteva influențe mutuale de pe meleaguri mediteraneene, unde eu am stăruit mai des, am simțit același gust amar ca în momentele derulării întâmplărilor și am fost departe de a mă auto-blama ca atunci, ci, din contră am simțit că am avut și am dreptate... niciunde concetățenii nu se devorează mai abitir ca departe de țara de obârșie - fie pentru poziția socială, fie pentru bani, femei, case, aspect sau mai știu eu ce alte motive...
imagine web
Mulți români au ajuns la aceeași concluzie, după ce au trecut prin multe, iar ei acum caută țări în care să nu mai bea din aceleași izvoare cu guri ce grăiesc frumoasa noastră limbă... Știu și ei că, după ce iei toți câinii din oraș, acesta ajunge în scurt timp să se re-populeze, dar măcar încearcă iar, în alt loc, vor fi primii, câștigă timp... 

          Eu nu știu pentru ce pleacă alții sau, mă rog, nu stau acum să mă gândesc, dar știu că eu aș pleca pentru a schimba aerul, aș sta puțin timp - m-aș limita la vacanțele școlare sau weekend-uri -, n-aș munci acolo ceva ce nu-mi place, aș profita din plin de timp pentru excursii, plajă, bucate specifice și deosebite sau orice mai oferă frumos locul respectiv.
          Și o să mai completez cu ceva ce cred că toți știu, o idee-truism ca să-i zic așa, și anume - dacă toți sau mare parte din românii plecați s-ar întoarce în țară și ar re-popula aceste orașe spectrale, ar crește consumul, în primul rând, cu alte cuvinte cererea, ceea ce ar duce la necesitatea creșterii ofertei, adică implicit și a locurilor de muncă unde ar presta și cei veniți și cei care-s acum aici... ca o consecință, ar fi cerință dublă sau triplă de presă scrisă, cărți, turism local, combustibil și multe, multe altele... De ce nu vin? Din cauza mentalității ieșite din actualitate conform căreia trebuie să vii de acolo doldora de bani, să vadă cartierul ce mașină ai, ce <țoale>, ce reverențe ai pretenția să ți se facă... și acest sistem de gândire îl au și cei de aici și proaspăt sositul... ce trist! Unii au familii, case acolo, au o viață, dar mulți nu, dar nu vin pentru că nu-s nici de aici, nici de acolo... 
               Ce multe ar mai fi de spus, te las pe tine să completezi, însă îți mărturisesc că nici n-aveam intenția să scriu despre tema asta, ci despre iubire și ură, asta a ieșit... sper că e ok și actual mereu de vreo două decenii încoace, părinții celor plecați îi așteaptă mereu, își fac programul în funcție de un apel sau de o vizită, rudele comentează sau întreabă, cunoscuții sunt curioși și mai mult decât atât ș.a.m.d.
imagine web

Sunt foarte adevărate și potrivite aceste comentarii, de aceea le voi lipi aici...
Constanta Ferentz
11:11
+
1
0
1
Uite, țara a uitat numele tău!... Urmele pașilor tăi, nu au mai rezistat în țărâna drumurilor... Pădurea nu-ți mai știe mirosul... Și câmpul, e galben, de prea multe ploi, de prea multe lacrimi... Te-au chemat.. Și urechile tale, au fost surde... Nu le-ai auzit plânsul... Ai vrut bani... Mulți... Pâinea din cuptorul bunicii, a mucegăit. Te-a așteptat o vreme, era caldă! Aburea de miresme!! Nu ai venit... Nimeni nu a putut să mănânce fără tine... A rămas uitată.. Nu ai venit.. 
Afișați mai puține  ·  Tradu

TheLorelei74
12:56
+
1
2
1
+Constanta Ferentz Am fost și eu în acele reproșuri... dar acum sunt prezentă, nici acum nu e târziu... dacă și lor le-ar fi dor... țara e a lor, poate fi la fel ca odată, numai ei sunt alții, unii umiliți, munciți,aproape sfârșiți... doar aici printre cei asemeni lor pot renaște, pot reîncepe... țara așteaptă, timpul însă nu...
Afișați mai puține

Constanta Ferentz
15:20
+
1
0
1
 
Răspunde
+TheLorelei74 asta e! Vrem să fim ca ceilalți. Putem. Dar, dacă am fi noi, dacă am construi case de care să nu se sperie vecinii, dacă am porni cu entuziasm spre tradiții și nu ne-ar fi rușine de câinele urât și mițos din ogradă... Și de mâța care e făcută să prindă șoarecii din hambarul plin de bucate... Dacă!
Eu nu de tine am zis, ci de toți cei care își fac o casă de milioane și o lasă bălăriilor.. De cei care își uită copiii în casele bunicilor gârbovi de ani, de cei care uită ce frumoase erau iile și fota... Pentru nădragii rupți în genunchi...
Nu pentru tine, ci pentru ca tu să scrii despre ei, pentru ei, poate o lacrimă tardivă îi va aduce acasă! 
Afișați mai puține