marți, 17 mai 2016

Știi...eu...

imagine web
        Sunt clipe când oamenii aleg să-ți spună ce-i frământă, însă sunt foarte rare pentru că de obicei semenii noștri își petrec timpul alergând, fugărind gândurile neplăcute ce le vin în cap vrând-nevrând peste zi. Totuși, când dăm unii de alții pe stradă, la telefon, pe net, nu ne putem abține să nu dăm drumul poveștilor, de multe ori fără să ne gândim la interlocutor, ci doar la propriul <of>, la descărcare, la confesiunea ce ne face bine doar nouă. De aceea psihologii și sociologii ne tot sfătuiesc să ne înconjurăm de persoane pozitive, tonice, pline de energie, cu buena onda... tocmai pentru a nu strânge foarte mult rău în interior (al lor plus al nostru)... Eu dau bir cu fugiții sau cu scroll-ul de la mouse de ceva vreme, dar înainte nu eram astfel... am luat și eu porții mari de negativitate, tristețe, lamentații - totul sub forma imaginilor sau a oamenilor dezamăgiți, a ideilor din cărți (pe acestea chiar nu le poți anticipa, deci, încă dau de ele și le citesc...), imagini pe rețele de socializare, indivizi pe la ușă cu diverse cauze (aici precizez că am aflat că nu toate-s adevărate) etc.. Am fost la rându-mi de multe ori cea care avea nevoie de confident... N-am ajuns până acolo încât să nu mai râd că poate, în timp ce mie mi-e bine, altui om, de pe un alt continent, îi este sete, foame etc., însă îmi puneam diverse piedici mentale în calea unei trăiri depline a unei stări în neconcordanță cu aceea a celui de lângă... Sunt indivizi ce n-au mustrări de conștiință pentru fericirea lor vădită lângă cei care sunt triști și într-adevăr când ești fericit se simte prin toți porii și se vede de la o poștă...dar unii au decența să înțeleagă mâhnirea celuilalt și să ia puțină distanță. 
        Mai sunt acele persoane care ridică nepăsătoare din umeri pentru un mic serviciu, gen dă-te puțin mai încolo să văd și eu ce este în față pentru că tu ești înalt, eu mai scundă etc.... Și într-o lume ca asta tu trebuie cu atât mai mult să fii politicos, educat, recomandabil orb și surd, să nu vezi urâtul și să n-auzi mitocăniile... când se uită urât trebuie să-i zâmbești, mă rog dacă te țin nervii să disimulezi... câți mai au însă chef acum de jocul social?
imagine web
Cei tineri habar n-au că există așa ceva - bune maniere, minciuna nevinovată de complezență către vecin, ușa deschisă, prioritatea în mers sau vorbă...- iar ceilalți vorbesc cu tine cu un scop, fie vor să afle dacă știi cum e să mănânci mămăligă cu ceapă, fie vor să te rănească direct sau indirect. Trist este că ei sunt foarte franci cu tine, străin pentru ei, și îți spun ce gândesc, uneori exagerând ca să te simți cât mai stânjenit, iar pe cei care pretind că îi iubesc îi mint, le ascund adevăruri esențiale pentru relație. Rari, puțini și cam pe cale de extincție sunt cei care au preocupări sănătoase ca grădinărit, lectură, muzică și alte hobby-uri, ne-gândind să tragă foloase intelectuale atacând prietenii, umilindu-i, persiflându-i... 
imagine web