luni, 30 mai 2016

Paranteze prin cotidian...

foto MLM
          Cu scrisul e ca și cu foamea, te răzbește adaugi, umpli, dar dacă nu-i absolut necesar, aștepți... și stai să continui ce ai făcut și ieri, adică nimic, pentru că inactivitatea n-are sfârșit, după cum nu îți mai aduci aminte când ai început să faci tu acel nimic, de ce ai fost tentat să renunți să faci ceva, tu nu știi că-n lumea asta cele mai multe satisfacții vin în primul rând din tine pentru tine și de-abia apoi către ceilalți sau de la ceilalți (exceptând surprizele plăcute :))... esența o descoperi în interiorul tău, ca apoi s-o recunoști în alții, cu toate că ele, bazele, fondurile, nu seamănă unele cu altele, fiecare având un  mod unic, particular și intrinsec de a se manifesta...totuși, dacă nu e mereu un etalon, e un start bun... poveștile nasc povești, se caută, se vor unele pe altele...
foto MLM

              Am descoperit cu mare încântare cartea lui Jose Ortega Y Gasset, <Studii despre iubire>, ce-mi par atât de actuale de parcă ar fi fost scrise acum, într-un status pe facebook, bine nu orice fel de status, ci acel al unui fin nuanțator de cuvânt, cunoscător al omului și sentimentelor ce se nasc în acesta în anumite momente sau situații de viață. El spunea într-un capitol, printre altele, că este probabil ca umanitatea să fi trăit aproape întotdeauna într-o <stare somnambulică în care ideile nu reprezintă o reacție trează și conștientă în fața lucrurilor, ci o utilizare oarbă, automată a unui repertoriu de formule insuflate în individ de ambianță.> Eu zic că-i imposibil să fim mereu lucizi și chiar recomandabil să ne aflăm într-o oarecare transă, pe trei sferturi conștientă, pentru a putea dura, pentru a ne păstra resursele pentru acele perioade de trezire creativă, de venire în fire atunci când se impune, de deșteptare oportună a minții. E o plăcere călătoria împreună cu această minte originală care dezvăluie femeia care are ceva de spus, cu alegerile ei în iubire, cu influențe în politic, scriitură etc., elegantă, frivolă, vehementă, grațioasă, senzuală, spirituală... Definitiv, această carte este un must-have, must-read, când ai ocazia, acum, cândva!  Și, ca să închei în ton cu introducerea, în viață <important nu e să ajungi, ci să mergi, să fii pe drum>(Ortega Y Gasset) , deci încearcă, adună, experimentează fiindcă, după cum Buddha însuși grăia, <există două motive pentru care ideile mari nu dau roade - 1. nu termini și 2. nu începi.> Așa că, pe cai, o săptămână super să ai! Eu mă voi sârgui!

sâmbătă, 28 mai 2016

Nucet - ulițele vacanțelor

Dindioden - ursulețul A.
Și fiindcă multe din amintirile mele sunt povești minunate stropite cu fericire infantilă, mult râset, voie bună și implicare deplină voi mai completa aici articolele anterioare cu anii timpurii ai copilăriei mele, în care prezența constantă era cea a surorii mele și a bunicilor, în primul rând. Reușeam să ne strângem toți copiii pe la porți și jucam capra, de-a leapșa, lapte gros (de ce gros?, adică bătut?), de-a baba oarba, de-a v-ați ascunselea, <Țară, țară, vrem ostași>, cu coarda, cu elasticul și multe altele, nu le mai sap prin minte.
Cel mai frumos ne jucam noi, fetele, cu niște bebeluși minusculi de plastic, fără păr, gen păpușă evi fără plete, cărora le coseam diverse hăinuțe din materialele rămase de la rochiile pe care le comandau mamele noastre la croitor. Și eram destul de pricepute, mai făceam și pantofiori croșetați, coseam pe etamină pături frumos decorate pentru pătuțurile lor... și totul se petrecea în aer liber, lângă o fântână ce-o aveau bunicii în curte (ți-ai mai lăsa pruncul lângă puț?) sau pe prispa care dădea spre grădina cu flori (în care creșteau și un cireș galben și lămâiță parfumată). Aveau de toate bunicii mei în micul lor colț de rai, care era și al nostru vacanță după vacanță. Până n-a mai fost bătrânul, Nichita lipoveanul, care mi-a fost ca un înger trimis de Dumnezeu să mă protejeze, să-mi scoată cuiul ruginit din talpă și să-i cheme de urgență pe părinți să mă ducă la spital pentru antitetanos, să mă învețe să merg pe bicicleta cumpărată cu drag de el, să ne monteze leagăn în garaj, să ne explice despre gâzele de Colorado înciudat că atentează la cartofii puși pe doua brazde lângă gardul exterior al porții, pe care nu-i fura nimeni pentru că oamenii aveau calitate umană superioară cu mult celor din timpurile astea...
imagine web
bunicul, care scria în rusește scrisori pentru surorile lui rămase peste graniță, care folosea odicolon (eau-de-cologne) rusesc adus din vizitele lui la rude, bunicul meu din toți ochii albaștri, din zarea de unde mă privește, poate vesel, poate dezamăgit, dar care de ceva ani nu mai este singur, este cu Ana lui, care a așteptat, de când el s-a dus, numai acel moment al re-întâlnirii... 

           Avea bunicul pe lotul lui doi nuci înalți și bătrâni... o să-ți mai povestesc cu drag și despre lot, gârlă, despre cum coseam plăpumi, despre CAP-ul unde am văzut cum se face smântâna, despre alte multe... ce sunt de odinioară și totuși de ieri...

Pe la templu...

         
Mănăstirea Nucet - foto MLM
          Mă gândeam să scriu mâine despre plimbarea de astăzi, dar o s-o fac acum, mai ales că nu-s prea multe de spus... păi... ar fi trebuit să merg pe 21 mai la Nucet, să-i aprind o lumânare mamei, Elena, dar n-am putut ajunge atunci, i-am aprins în casă, iar astăzi i-am dus și o floare... simt că ei sunt cu noi neîncetat, prin noi ei merg mai departe, iar noi suntem astfel datorită lor...poate nici n-ar avea nevoie de prea multe demonstrații de afecțiune din moment ce fiecare îi purtăm în noi... Și totuși, câteodată simțim un îndemn să mai trecem și prin locul unde i-am văzut ultima oară întrupați... Și să le șoptim că ne este dor și ne va fi mereu...


Mănăstirea Nucet - Foto MLM

     Mănăstirea Nucet, întemeiată și clădită între anii 1375 și 1500 (lipsesc informații precise privind datarea exactă) pe timpul Basarabilor, este locul lângă care ai mei, cei dispăruți, se odihnesc. Aici mergeam să mă rog în copilărie (și să mă întâlnesc cu prietenii) , deși o vreme a fost închisă prin anii 80 pentru că era șubredă și nesigură, iar slujba se ținea la o biserică <la vale>. Pe scurt, în câteva date, această mănăstire este a doua ca importanță din spațiul dâmbovițean, fiind parte integrantă a lanțului monastic ce apăra Târgoviștea în Evul Mediu. Cercetările arheologice efectuate în perioada 2000-2003 la Nucet, au scos la iveală faptul că sub biserica actuală a mai existat o altă biserică de lemn (și de fapt aceea se pare că este cea care datează datează din secolul a XIV-lea). Sfântul locaș a fost renovat și îmbunătățit de-a lungul timpului, însă din vechea biserică s-au păstrat două straturi de pictură.Mă rog, anii au trecut, mănăstirea a fost restaurată, consolidată și extinsă (printre altele,a mai fost construită o mică biserică din lemn lângă ea), acum sunt și chilii (din 1994) unde stau măicuțe inimoase, harnice, cu iubire de Dumnezeu. Ele au acolo tot ce le trebuie, cresc păsări, porci, iepuri, porumbei, gâște, au și doi căței zulufați, pe Bobocel și pe Prințesa, din care unul a speriat-o cu efuziunile lui pe micuța mea, ea a crezut că vine-n trombă să o muște, în timp ce dragul de el căuta joacă...


foto MLM


     Drumul înapoi a fost punctat cu pauzele pentru cules de maci  și fotografii, am ajuns la Târgoviște și am băut câte-un suc rece și revigorant la terasă, apoi acasă și acum și aici... Îți mulțumesc mult  pentru interes, te țin la curent... O noapte minunată să ai!

foto MLM

Floarea de câmp...



NIŃA morena y ágil, el sol que hace las frutas,
el que cuaja los trigos, el que tuerce las algas,
hizo tu cuerpo alegre, tus luminosos ojos
y tu boca que tiene la sonrisa del agua.








Un sol negro y ansioso se te arrolla en las hebras
de la negra melena, cuando estiras los brazos.
Tú juegas con el sol como con un estero
y él te deja en los ojos dos oscuros remansos.









Nińa morena y ágil, nada hacia ti me acerca.
Todo de ti me aleja, como del mediodía.
Eres la delirante juventud de la abeja,
la embriaguez de la ola, la fuerza de la espiga.







Mi corazón sombrío te busca, sin embargo,
y amo tu cuerpo alegre, tu voz suelta y delgada.
Mariposa morena dulce y definitiva,
como el trigal y el sol, la amapola y el agua.

          Poema 19 - Pablo Neruda

photos credits  MLM

joi, 26 mai 2016

Pauzele împreună...

           
imagine web
             Am ieșit mai devreme cu fiică-mea, inițial voiam să jucăm fotbal și baschet, dar eu am ajuns să sar coarda (pe bune, nu metaforic!) și să stau de vorbă cu două mămici, iar ea s-a jucat cu mingea cu fetițele (mămicilor). În fine, bine că a venit căldura și că e suportabilă să putem să mai schimbăm câte-o vorbă în timp ce se joacă și copiii normal și nu mai stau la computere, tablete, telefoane! A mea a cam exagerat și a devenit ușor irascibilă, ceea ce s-a succedat cu parolarea respectivelor gadget-uri. 
imagine web

         Vine și vacanța, deja o văd și o simt cu o lene imensă pentru teme, dar ideea e că trebuie să le facă fiindcă altfel uită materia. Vom vedea atunci, eu nu fac planuri, iau zi cu zi, moment cu moment. Oricum, la vârsta lor uită repede, învață repede! Aș vrea s-o atrag să citească mai mult, nu o simplă poveste,ci o carte de povești, un roman pentru copii, fără să-i impun totuși o normă că devine apoi rutină și, deși cartea va fi alta, mereu ceva nou și interesant, n-aș vrea să lenevească în pat citind. Eu când eram mică citeam la biroul pentru teme, de multe ori țineam romanul ascuns sub caiete și dacă intra vreunul din ai mei vedea că învăț la chimie, geografie etc.... Timpurile se mai schimbă, și cum copiii învață dintotdeauna din ceea ce trăiesc sau din ceea ce văd la adulți, sunt convinsă că mulți își imită părinții, stau la film în pat, citesc în pat, au laptop-ul în pat, popcorn etc....
sau așa :) - imagine web

      De la joacă și timp liber am ajuns tot la <trebuie să>, cam așa-s eu, le îmbin, când ieșim amândouă am momente când mă pierd în explicații, îmi dau seama că deja nu mai mă ascultă, dar nu mă pot înfrâna... Acum o să caut un film... mă ghidez după titlu, dacă-mi sună bine, îl urmăresc... vreau un science fiction cât mai credibil!
      

miercuri, 25 mai 2016

Te ascult!

imagine web
         Și totuși există acele zile cu momentele lor de luciditate deplină în care realizezi că doar tu însăți te înțelegi, tu atât și poate bunul Dumnezeu, dacă e atent. Omul nu se schimbă sau nu evoluează că vrei tu, degeaba, vorba lui Eminescu, vii cu sfaturi dacă știi a lui măsură... Am dat un telefon la o revistă și, nimerind la departamentul greșit, o tipă mi-a zis să nu-mi irosesc energia (ceva de genul <save your breath!>) că-mi face legătura unde trebuie. Așa e cu orice interlocutor, trebuie întâi să vezi în ce ape se scaldă, dacă e cazul să-i vorbești, să cauți să-l completezi, să uzi  floarea, nu să-i schimbi soiul că-i aproape imposibil... Se spune că un adult râde de cincisprezece ori pe zi, ce puțin comparativ cu un copil care râde cam de trei sute de ori! Eu am noroc să râd mai des, râsul copilei mele e molipsitor... mai am noroc și cu altele, ce-i drept. Dar, ca tot omul, am zile și ne-zile.
imagine web
Ne-zilele sunt acelea în care constați cu tristețe că pereții te ascultă mai bine decât oricine, când <outside is raining but inside is wet> și ai nevoie de câteva batistuțe nazale, când vrei să primești răspunsul care să-ți confirme că n-ai vorbit în vânt și-l vrei și-l aștepți degeaba. Sunt un om de acțiune, dar nu-mi place să trag de altul continuu, să-l implic fără entuziasm în activități, eu însămi am și ceva de felină leneșă - atac și expectativă -  așa că să-mi zdrobesc vorbele de ziduri a început să devină supărător. Vreau inițiativă, vreau propuneri, vreau să-mi spui ce să gătesc! În rest, <You jump, I jump!>, fără ezitare... 
imagini web

ENRIQUE IGLESIAS - Bailamos (3).mp4

duminică, 22 mai 2016

Zile de week-end

           
             Primăvara, vara simt nevoia să mă mișc mult și pentru asta am nevoie de energie pentru că, deși îmi place mult, soarele mă face praf. În acest sezon, pentru a-mi mări vitalitatea, îngurgitez multe fructe și salate de legume, dar de curând am descoperit și alte câteva legume, cum ar fi guliile sau ardeii, care-mi plac de sine stătător sau disociat, le mănânc când am poftă de somn la ore la care nu e cazul să dorm. Pe lângă alimente, mă revigorează scrisul atât aici, cât și în caietele mele. 
foto MLM 

       Așa că astăzi, după o plimbare scurtă, dar obositoare la Mănăstirea Dealu Târgoviște, celebră ctitorie a lui Radu cel Mare, care adăpostește în pronaos mormântul ctitorului și racla cu capul lui Mihai Viteazul, aflată în prezent în proces de restaurare (am văzut ceva schele, cred că s-au apucat de treabă, prin martie se tot scriau apeluri pentru susținerea proiectului, bravo lor!)
da, acelea sunt hârtii aruncate pe jos! Foto MLM - in rest, panorama e frumoasă...
-- deci, după mica excursie, amețiți de aerul tare, am înfulecat câteva chifteluțe cu maioneză și pâine neagră, după care bineînțeles că m-a cuprins o mare lene și o toropeală pe care le-am făcut să dispară cu miraculoasa gulie... nu mai scriu proprietățile, beneficiile conținutului, sunt peste tot, la o primă accesare, cert e că m-am montat și azi să tastez, așa să nu mă mustre conștiința, să nu mă simt vinovată de inactivitatea din ultimele zile. Și în tot cazul, mult mai bine decât să dorm cu burta plină, doar știi că atunci se depune grăsimea (țesut adipos), în doar trei ore după o masă copioasă (a fost un studiu ceva de genul <un moment pe buze, o viață pe coapse>)...

         Ieri seară am dat o raită pe la magazine, am văzut ceva filme pe net, azi am făcut mâncare pentru azi și mâine, plus mica excursie care a inclus și o cafea la terasă, acum scriu și puțin mai târziu o să mai citesc câte ceva... Nu-i prea mult, nici foarte intens, însă așa e viața câteodată și e bine că-i așa, cu momente line, suave, care-ți creează satisfacții aparte...
pentru un zâmbet...

         

joi, 19 mai 2016

Julio Iglesias - Une nuit de carnaval (1980)

Emoțiile mele, alegerile mele...

       
foto MLM - 18 mai 2016 - București
M-am gândit ce floare s-ar potrivi să-i dăruiesc lui Julio Iglesias și știu că nu este trandafirul, deși cred că i-ar plăcea și acesta... cred că lui Julio i se potrivește floarea de cireș japonez... sau magnolia... sau un mare buchet de flori colorate de câmp cu gerbera intercalată - verde și culoare - ... oricum, ceva aparte, pe măsura personalității sale complexe, pe măsura gustului său care oscilează între cele două extreme - foarte simplu, însă de bun simț, și foarte sofisticat. Pentru că Julio este cel despre care englezul spune <U just made my day>, iar eu spun <mi-ai dat încă un motiv să mă bucur de viață, de ce am lângă mine, încă un impuls să continui să visez frumos și colorat, și la tangibil și la incredibil!>. Julio este cel lângă care totul pare posibil, este omul ce se re-inventează perpetuu și sincer cred că, pe măsură ce anii trec peste el, ca peste noi toți, el găsește resurse să fie din ce în ce mai puternic, dispus să ofere un spectacol special, aparte, total. Cârcotașii vor avea mereu ceva de obiectat și culmea e că am întâlnit persoane care se declară fani ai lui ce spuneau una și alta... nu știu, el este un om, totuși, și dacă pe tine te înțelegi cu bunul și răul din tine, altuia de ce nu-i acorzi aceleași premise? Noroc că adevărații admiratori ai lui vin să-l admire, nu să caute subiecte de critică... da, sunt euforică fiindcă am mers încă o dată să-l văd peEl Se
ñor, sunt fericită că există, că am ascultat și am cunoscut de-a lungul timpului timbrul lui inconfundabil, că am avut mereu șansa și privilegiul de a fi spectator la concertele lui din România și Spania. Cuvinte mari, elogioase, se pot spune la infinit însă eu i-aș spune mai ales că îl iubesc și că îi mulțumesc. <U made me who I am.> Da, Dumnezeu m-a binecuvântat cu daruri și alegeri frumoase, iar el este acolo, între ele.
foto concept  MLM 

marți, 17 mai 2016

Știi...eu...

imagine web
        Sunt clipe când oamenii aleg să-ți spună ce-i frământă, însă sunt foarte rare pentru că de obicei semenii noștri își petrec timpul alergând, fugărind gândurile neplăcute ce le vin în cap vrând-nevrând peste zi. Totuși, când dăm unii de alții pe stradă, la telefon, pe net, nu ne putem abține să nu dăm drumul poveștilor, de multe ori fără să ne gândim la interlocutor, ci doar la propriul <of>, la descărcare, la confesiunea ce ne face bine doar nouă. De aceea psihologii și sociologii ne tot sfătuiesc să ne înconjurăm de persoane pozitive, tonice, pline de energie, cu buena onda... tocmai pentru a nu strânge foarte mult rău în interior (al lor plus al nostru)... Eu dau bir cu fugiții sau cu scroll-ul de la mouse de ceva vreme, dar înainte nu eram astfel... am luat și eu porții mari de negativitate, tristețe, lamentații - totul sub forma imaginilor sau a oamenilor dezamăgiți, a ideilor din cărți (pe acestea chiar nu le poți anticipa, deci, încă dau de ele și le citesc...), imagini pe rețele de socializare, indivizi pe la ușă cu diverse cauze (aici precizez că am aflat că nu toate-s adevărate) etc.. Am fost la rându-mi de multe ori cea care avea nevoie de confident... N-am ajuns până acolo încât să nu mai râd că poate, în timp ce mie mi-e bine, altui om, de pe un alt continent, îi este sete, foame etc., însă îmi puneam diverse piedici mentale în calea unei trăiri depline a unei stări în neconcordanță cu aceea a celui de lângă... Sunt indivizi ce n-au mustrări de conștiință pentru fericirea lor vădită lângă cei care sunt triști și într-adevăr când ești fericit se simte prin toți porii și se vede de la o poștă...dar unii au decența să înțeleagă mâhnirea celuilalt și să ia puțină distanță. 
        Mai sunt acele persoane care ridică nepăsătoare din umeri pentru un mic serviciu, gen dă-te puțin mai încolo să văd și eu ce este în față pentru că tu ești înalt, eu mai scundă etc.... Și într-o lume ca asta tu trebuie cu atât mai mult să fii politicos, educat, recomandabil orb și surd, să nu vezi urâtul și să n-auzi mitocăniile... când se uită urât trebuie să-i zâmbești, mă rog dacă te țin nervii să disimulezi... câți mai au însă chef acum de jocul social?
imagine web
Cei tineri habar n-au că există așa ceva - bune maniere, minciuna nevinovată de complezență către vecin, ușa deschisă, prioritatea în mers sau vorbă...- iar ceilalți vorbesc cu tine cu un scop, fie vor să afle dacă știi cum e să mănânci mămăligă cu ceapă, fie vor să te rănească direct sau indirect. Trist este că ei sunt foarte franci cu tine, străin pentru ei, și îți spun ce gândesc, uneori exagerând ca să te simți cât mai stânjenit, iar pe cei care pretind că îi iubesc îi mint, le ascund adevăruri esențiale pentru relație. Rari, puțini și cam pe cale de extincție sunt cei care au preocupări sănătoase ca grădinărit, lectură, muzică și alte hobby-uri, ne-gândind să tragă foloase intelectuale atacând prietenii, umilindu-i, persiflându-i... 
imagine web

duminică, 15 mai 2016

Enrique Iglesias în concert

imagine web
foto MLM
La concertul tău, Enrique, am adunat emoții, senzații, trăiri neexperimentate de mine până în prezent... A fost un amestec tumultuos de șoc plăcut cu surprindere totală, am trecut de la admirație la superlativele minunat, extraordinar, fabulos... Nu-mi vine să cred încă, deși am trăit atât de intens stare după stare, că un singur om a adus cu el, într-un spațiu limitat, un vast continent! Pentru că tu ai adus America de Nord cu tine, după cum Julio mi-a sădit Spania și cealaltă Americă în inimă... Lumina din jurul tău era trăznetul, tu erai un tunet plăcut și melodios, iar eu eram într-un oraș cosmopolit hălăduind, liberă, fără noapte, fără zi... Tu, atât de plin de surprize, variat precum piesele tale, credeam că te cunosc, dar nu... tu acum ai devenit o enigmă, deși îți fredonez melodiile încă din '99 cânt te-am văzut prima oară în <Bailamos>... deși, pe unde vedeam ceva scris despre tine citeam interesată să aflu, să știu ceva mai mult... nu știu nimic, Enrique, decât felul în care te descrie pasiunea mea, care știe că ești rupt din soare, splendid de imprevizibil, divin ca ritmul tău, căutător asiduu de perfecțiune în registrul sunetelor muzicale... ești cel ce se re-aduce la viață pe sine însuși prin dorința de a străluci în ceea ce face (atribuind publicului meritul), ești pasărea Phoenix, arzi în fața noastră cu fiecare cântec și te re-inventezi cu fiecare apariție... Primești biletul de călătorie cu prețul unui zâmbet, precum o spui tu, ai șters hotarele trasate între țări și culturi, ai sădit iubire în atâtea inimi. Ești o stea atât de înaltă, cu mesaje fascinante pentru mine, care-ți urmăresc traiectoria din ce în ce mai luminoasă și mai impactantă. Știi să tremuri, să te arăți slab și vulnerabil purtându-te natural, dar când vibrezi o faci într-un mare fel și, pe 12 mai, România a vibrat cu tine, a palpitat ritmat și intens... inima ei s-a rătăcit între note și dansul i-a fost spontan, veritabil, amețitor de năvalnic... Cuvintele mele sunt atât de sărace încât cu greu pot descrie emoția ce m-a cuprins, o impresie puternică, un entuziasm adolescentin... chiar n-au trecut 17 ani, m-am simțit tânără, înflăcărată, am simțit că ritmul întâmplărilor a ținut pasul cu timpul... fie și pentru o seară...  Definitiv, El Grande Dios a pus în tine ceva din divinul Său, iar tu n-ai risipit nimic! 
So "there is no light like yours, no breeze quick enough to carry your fragrance" (Rumi)
foto MLM

marți, 10 mai 2016

Un alt univers...

ulei pe pânză - Ovidiu Mușetescu
         Dacă mi-ai fi spus în copilărie că-mi va fi atât de dor să petrec măcar două săptămâni pe an la țară, poate că nu te-aș fi contrazis, dar aș fi zâmbit un pic în colțul gurii, a întrebare, a mirare, a nu te cred... Și da, de ceva ani, eu nu mai am acel <la țară> și mi-e dor, îl readuc în minte, fără să vreau să fiu cea de atunci, ci pur și simplu să merg cu familia mea acolo, să hoinărim prin pădure, să dormim în lenjerie spălată cu săpun de casă, să aflu de la vecini care, ce și cum... Să avem în grădină de toate, de la flori și alte plante, la legume și pomi fructiferi... copilul meu să vâneze fluturi și să prindă gândăcei, să avem păsări și animale, să punem toamna murături, să facem focul în curte, să punem la fiert ceaunul cu zacuscă și între timp să avem grijă și de preparatele de pe grătar... să culegem via cu struguri roșu-mov, atât de parfumați și gustoși... să facem sirop natural din soc, muguri de brad, păpădie... ceai de mușețel, de mentă...să adunăm zarzăre, prune...
         Atât de bine și de clar sunt toate în mine, am rechemat doar un gând și au venit atât de multe, pentru că ele sunt parte din ceea ce sunt și voi fi... un mic univers între altele ce-și au sălaș în ființa mea. <Veșnicia s-a născut la sat>, spunea Lucian Blaga, totul acolo-i lin și pașnic, omul nu aleargă bezmetic, ci doar îi dă zor muncind și, deși ceva îți poate părea vraiște, este de fapt bine drămuit și organizat... Acolo ai timp, acolo te auzi mai bine pe tine, acolo înțelegi mai limpede și ești mai tolerant... Iar mie mi-e atât de dor!

luni, 9 mai 2016

Mă întreabă timpul dacă...

imagine web
               Se zice că în viață îți pare rău că n-ai luat o anume decizie, că n-ai mers pe o anume cale, că n-ai așteptat, că te-ai încăpățânat să faci ceva, mai repede și mai profund decât regreți deciziile luate greșit, cele pripite, cele care n-au fost bune pentru tine. Măcar ai acționat, cel puțin ți-ai spus părerea, n-ai stat în cumpănă, n-ai ezitat! Ai decis să mergi pe jos în loc să alegi un lux de-a gata, ai decis să deschizi o carte în loc să-i deschizi ușa oricui, mănânci și cartofi nu numai somon... Sunt multe ce se cer vorbite la timpul lor, trebuie să lași teama deoparte, să pui întrebările pe măsură ce discuți, nu să aștepți să termine interlocutorul toată povestea fiindcă te poți trezi că vrea să plece și momentul oportun trece... În viață întrebările nepuse devin tot atâtea ne-amintiri, ne-informații, neajunsuri mentale să zic așa. Ele sunt piese lipsă din puzzle-ul vieții, al evoluției tale ca individ. 
imagine web

      Rămâi cu multe nedumeriri: oare chiar trebuiau știute, le vei afla răspunsul vreodată, au vreun sens acum egal cu cel de atunci, te-ar fi influențat în vreun alt fel, ai fi fost altul știindu-le, ar fi semnificat altceva? Dacă n-ai fi amânat atât de mult să scrii din cauză că n-ai avut stiloul handmade cu peniță de aur, ideile ar fi fost pe hârtie, nu în aer, pierdute, uitate! Dar poate că așa trebuia să fie! Poate că nu există șanse pierdute, oportunități ratate, nu există un trecut pe care să-l regreți (din moment ce nu s-a întâmplat!), ci ești doar tu cu ceea ce ai acum, cu viața, sănătatea, familia ta, prietenii tăi, telefonul pe care alegi să-l dai sau nu. Ești tu cu secretul pe care vrei să-l păstrezi sau să-l spui, plimbarea pe care te montezi s-o faci sau decizia de a rămâne-n casă, cu colegii și prietenii tăi de acum cu care ai sau nu un trecut comun, cu vecinii pe care-i saluți sau nu, cu Dumnezeul tău în care crezi și care te cunoaște cel mai bine. 
 
imagine web
   Nici măcar nu ești numai în <acum>, ești și clipa imediat următoare acestui <acum>, ești într-un fel de viitor anterior... Îți pare rău, îți pare degeaba, oamenii nu uită, te țin minte, ei doar pretind că nu-și amintesc pentru un joc social sănătos (pe individul care pare că se uită prin tine este recomandabil să-l eviți ...). Nu ne place adevărul, nu suntem gata pentru el în fiecare moment, noi mâncăm iluzii ca să nu ne culcăm cu burta prea plină, să putem visa frumos. Când iubim ne construim un munte de iluzii frumoase, îl putem decora cu vise, speranțe, așteptări. Avem nevoie de aerul pur al acestui munte, de infuzia lui de prospețime, de sentimentul revigorant pe care îl oferă. O să-ți povestesc și despre asta, deja e altă temă... Ce bine mi-a făcut să-ți spun chiar și atât! O noapte frumoasă! 
imagine web personalizată

duminică, 8 mai 2016

Asaltul cotidian...

         
imagine web
          Atunci când o informație se tot repetă putem spune despre ea că este redundantă. Ea se poate repeta de-a lungul unei zile, eventual o zi sau două după, rar mai mult, dacă nu este ceva gen revoltă, catastrofă naturală, accident de amploare etc.. Însă atunci când vezi de-a lungul unei zile, zi după zi, aceleași calupuri publicitare și promo-uri prezentate de aceleași voci, eu numesc asta în primul rând lene, încremenire și, dacă aș fi deranjată la mansardă mai mult decât <dă bine>, aș spune că totul face parte dintr-un plan mârșav de îndobitocire sau spălare a creierului. Cunosc persoane cărora le este atât de lehamite de publicitate, încât taie volumul tv-ului, eu, de multe ori sunt prinsă-n altele și ascult sau văd și reclamele fără să vreau, iar ce văd mă dezgustă - oare trebuie să fie atât de expliciți? Nu mai precizez faptul că majoritatea-s la medicamente (și hârtie igienică - oare există vreo persoană care nu folosește așa ceva?)! La reclamele pentru medicamente ai gratuit și lecții de anatomie, explicații în detaliu despre tranzit, despre suferința retinei (brr!!), despre cum arată un plămân, un ficat ne- funcționali, creierul reparat brusc de o pilulă potrivită și oportună și multe altele. Prezintă produse de larg consum diverse vedete, tocmai pentru a fi asociate cu ele (strategiile de marketing vizează asta), dar sincer o vezi pe J.Lo cu aparatul de ras în baie?... sau pe Shakira cu spălându-se cu pasta de dinți de un euro jumate?... sau pe Andra cu mănuși de pungă, vopsindu-se singură-n baie?... și lista se poate prelungi. De aici fac excepție reclamele la creme și parfumuri de marcă, dar acestea sunt introduse doar de sărbători când omul cheltuie fără remușcări... și bine face, eu zic că are dreptul la un cadou, cel puțin, în fiecare zi! Un parfum care-i parfum rezistă o zi pe piele și se consumă-n minimum 3 luni. De ce să iei 4 proaste pentru variație și să pulverizezi ca bezmeticul de câteva ori pe zi, când poți avea 2-3 bune, pentru zi și pentru seară și chiar dacă investești mai mult, tot ieși în avantaj. 
imagine web

        Revenind la ce mă frământă, adică <repetiția e mama învățării>, în acest caz < ... de minte>, sănătos ar fi să ai mereu telecomanda la îndemână, să stai la tv cât e cazul - un film sau o emisiune de divertisment și câteva știri acolo, ce poți tolera, nu orice, iar pentru traiul propriu-zis - contactul direct cu semenii, câinii, pisicile și altele, nicidecum cele de la tv, de pe net sau din cărți.
imagine web

Enrique Iglesias - Solo En Tí ( Only You)





La mulți ani!

sâmbătă, 7 mai 2016

Despre îngâmfare...

       
        M-am tot gândit că dacă aștepți să vină inspirația, dacă nu cauți prin tine, dacă nu trasezi și modelezi poteca pe unde umbli (<Caminante no hay camino/se hace camino al andar> - Antonio Machado), dacă nu explorezi continuu, dacă te întrebi nu doar retoric, ci ești chiar interesat să cunoști și alte opinii... atunci, mai ai o șansă să nu cazi în păcatul mândriei, auto-suficienței, vanității. Pentru că trufia este o greșeală în primul rând în fața oamenilor, este o slăbiciune, nu o forță, iar în spatele ei eu ghicesc neîncredere în sine. Cu cât un om este mai inteligent, cu atât este mai rezervat, modest, elegant. Îngâmfarea ascunde superficialitate, dacă nu chiar prostie, de unde și proverbul - <Prostul până nu-i fudul, parcă nu e prost destul> - care se adeverește cu precizie în fiecare caz. 
imagine web

         Mărturisesc că prefer o persoană cu o tușă de nebunie bine dozată, uneia stupide, dar bine ancorată în realitate sau cu piciorele pe pământ, cum se zice. Îi urăsc pe deștepții care nu dau <bună ziua>, pe cei care nu știu de unde <să te ia>, pe cei care zic <parcă îmi amintesc de tine> (erai și tu un punct acolo, vor să spună prin atitudinea lor). Mi s-a întâmplat, ce-i drept, să nu salut un om pentru că nu-l văd, de multe ori umblu distrată și distrasă pe stradă, mi s-a întâmplat și să nu salut o fostă colegă sau cunoștință pentru că și-a schimbat complet părul, s-a îngrășat sau a slăbit, a îmbătrânit etc., dar cu intenție nu am fost niciodată nepoliticoasă.  Dar asta mi se întâmplă, adică e câteodată, uneori, spre rar. 
          Nu mai sunt la vârsta când pot spune că-s naivă sau neatentă, acum ori o fac cu intenție, ori sunt <cum trebuie>. Și de aceea, de multe ori aici, scriu ce-mi trece prin cap și ce mă preocupă, fără să caut numai judecăți de valoare, afirmații inteligente, puseuri de genialitate... deci, mă desfășor așa cum sunt, ca un drum parcurs deja, cu mult spațiu pentru prelungit încă...
imagine web

vineri, 6 mai 2016

Enrique Iglesias - Ritmo Total (Rhythm Divine)








TARKAN - Dilli Düdük





(Y)

De prin casă...

         
cărțile recent cumpărate în noua bibliotecă
Sunt super-mulțumită, mi-am făcut pe comandă rafturi noi pentru cărți și pentru hainele pe care le purtam cel mai des, ce zăceau depozitate în coșuri, s-a luminat camera, e mai largă, am aranjat o idee diferit, pare alta... Poate astfel îmi voi auzi vocea interioară mai bine, nu se va mai sparge împrăștiindu-se peste tot, se va aduna venind compactă, să-i pot da o formă aici... dacă nu mă pot îndepărta atât de des pe cât vreau , caut mereu să schimb decorul... să varieze fazele, să se modifice stările oarecum... deși unele îmi convin, adică îmi sunt pe plac mie însămi (nu auto-suficientă, ci doar mă simt bine în pielea mea)... Mai am de adăugat spoturi, suport tv... Acum o săptămână-două am înlocuit și cuierul din hol cu trei plăci mari care ocupă tot peretele, cu mult mai multe cârlige, pentru mult mai multe haine, iar jos, tot pe tot peretele, raft pentru încălțăminte... a devenit și holul mai spațios și altfel, mai ales, diferit... 

            Dincolo de preocupările casnice, rămân mereu cele cu care am grijă de mine propriu-zis, adică lecții cu copila (pe care le-am tot amânat că am zis să simtă și ea vacanța), lecturi, filme, plimbări, cumpărături... și două concerte la care doresc să ajungem, Doamne ajută! Vremea a fost razna și aici, ca peste tot în țară, puțin mai calmă decât în alte zone, totuși alandala... în fine... obișnuiam să râd de cei care abordau subiectul <timpul probabil>, mă gândeam că se plictisesc rău... mă rog, pentru mine e ca formulă de încheiere, căci ce poate avea ca final o relatare despre chestii destul de banale, decât un final în ton...
corp de rafturi, parte din modificări... :)