O zi

               

IMAGINE WEB
        

           După un shopping session mă simt minunat! Azi am luat mâncare, haine, obiecte de igiena. Cel mai mult îmi place însa să mă plimb până la magazin și în magazin, deși n-am mereu chef sa mă pierd în admirație sau sa-mi satisfac curiozitatea pe deplin. De cele mai multe ori merg cu fiica mea, A., cam o dată sau maximum de două ori pe săptămână îl implic și pe O. După ce m-am întors de la supermarket, am mers să iau țigări și pâine de la boutique, n-avea pâine neagră, n-am mai luat de niciun fel, în schimb am luat cu un leu o pungă mov de cadouri făcută rudimentar, din coală colorată , fără modele de vreun fel și m-am gândit pe loc să nu mai dau banii pe pungi de cadouri ( except când sunt superfaine ), ci să mi le confecționez chiar eu.
                Azi am primit și coletul cu pantaloni - două perechi. Mi-am comandat trei perechi luna asta și sunt foarte încântată de achizițiile mele, adică vin bine. Ascult muzică la radio (un post local pe gustul meu), n-am făcut încă pactul sincerității (cum spune Cărtărescu) și nici nu știu dacă-l voi face aici ( în sensul de sinceritate totală, până la confesiune ca doamna T. din Patul lui Procust) ... eu pentru destăinuiri am agendele mele bune la toate (numere de telefon, refrene de melodii, citate și gânduri proprii) ... și de aceea mă refer aici mai mult la concret, la realitate, la activitate și mai deloc la ceea ce sunt, cum sunt, ce mă definește, ce vreau, ce iubesc. Poate cu timpul, cine știe...?
            Detest însa filosofii de cartier, în vârstă sau nu, sfătoși care-i spun copilului meu cum să se poarte, ce sa nu mănânce că îngrașă, cum a făcut unul azi cu fiică-mea care-i  în creștere (cunoscătorii știu comportamentul alimentar al copilului).N-am fost atentă și nici copilul nu mi-a spus pe loc (eram la casă) și ca atare n-am putut să-mi arăt generozitatea prin câteva replici pe măsură. Măi, dar unii chiar se plictisesc, se iau de unii, de alții, nu-i cunosc, nici nu se străduiesc! Mă rog, pot spune că dacă tăcea, filosof ... o, nu, e muult!! 
             Ce bine că ești tu aici, fix când am nevoie, îți mulțumesc pentru asta! ... o seara frumoasa mie, tie ...!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤

Domnișoara Bubble și povestea ei total neobișnuită