vineri, 14 iulie 2017

Sarea și piperul social media - pisica






Ideea cu scrisul sau oricare altă muncă e să le faci continuu, să nu apuce să se instaleze lenea care te impinge să tot amâni momentul. Sunt deja aproape două săptămâni de când am fost la Moeciu, Bran, Cetatea Râșnov și oricine ar fi zis, după entuziasmul meu, că voi scrie despre asta imediat, la cald. Dar eu am tot lăsat pe un „mâine” imprecis, între timp m-am jucat cu un pui de pisică, am hrănit-o și am făcut curat după ea, iar după o săptămână am dus-o la tata înapoi pentru că am descoperit că aveam toți senzația că avem ceva în gât și ne gâdila vreun păr rătăcit nasul... so, deși ne era dragă, nu aveam cum să o ținem, deși, inițial, plănuisem să stea aici toată vacanța de vară, în speranța că-i va mai tăia Anitei pofta de a „călări” gadget-urile non-stop.






Pe lângă această scuză am mai avut-o pe cea că nu m-am putut dezlipi de câteva cărți pe care le-am devorat, una dintre ele ajungând să nască în mine stări de revoltă, plânsete, șoc, uimire și multe alte emoții. Se numește "Windows on the World" de Frederic Beigbeder (unul dintre autorii contemporani care-mi plac), nu mi-a căzut în mână până acum, dar, după ce am citit-o am știut că, de cele mai multe ori, când judecăm o situație care nu ne-a vizat direct, pare că stăm la alt etaj.
Să revin totuși la escapada noastră la munte, cadoul tatei de ziua lui, ca și anul trecut, care a picat cum nu se poate mai bine, într-o sâmbătă toridă. Drumul până la Moeciu a fost un pic altfel, în sensul că a trebuit să facem cale întoarsă pe o porțiune, fiindcă ruta obișnuită era blocată de macaralele care scoteau din râpă camionul militar care luase viața celor trei soldați, Dumnezeu să le lumineze calea spre Înalt! Cu un gust amar și discuții despre această tragedie, ne-am continuat drumul pe alt traseu. 
Odată ajunși, am stat puțin de vorbă cu gazda (deja ne cunoaștem, să zic așa, e a treia oară când „tragem” la ei), soț, soție, o cățelușă - Lizuca - și o pisică care-și alăpta puii (anul trecut, cățelușa era cea care avea puișori). 




Casa lor este foarte răcoroasă, iar după grătar, deși era în plan să mergem la Cheile Grădiștei, am dormit zdravăn, mulțumindu-ne, la trezire, cu o plimbare prin împrejurimi. Apoi, vorbă și povești până la două noaptea, iar a doua zi, fără mic dejun pentru mine, am purces către Castelul Bran pentru a participa la evenimentul cu intrare liberă „Chat Noir, Chat Blanc au Chateau Bran”, unde am putut admira peste 120 de feline de rasă. "World Cat Federation" (WCF) este o asociație internațională de cat clubs, înregistrată în Germania, care participă la dezvoltarea legislației pentru protecția animalelor și o susține în Parlamentul European. La Bran, competiția a fost inițiată de singurul club WCF din România, Clubul "Magnificats", și a beneficiat de arbitraj internațional de elită. Pe scurt și dincolo de aceste informații oficiale, am văzut acolo niște creaturi simpatice, care mai de care mai medaliate, bine îngrijite și hrănite, pe care le-am fotografiat și eu printre gratiile unor adăposturi, alături de stăpânii lor, și care erau acolo pentru a primi alte medalii și premii. Frumos și lăudabil eveniment, primul de gen la care am participat.
















În Castelul Bran nu am intrat, l-am mai vizitat acum ceva vreme, nu în întregime însă pentru că m-am trezit la un moment dat în fața unor scări foarte înguste și am avut o puternică senzație de claustrofobie. Așa că, atunci când sunt întrebată dacă am mers pe urmele lui Dracula, eu răspund că „nu l-am urmat până la capăt ☺☺!”, n-am avut nesăbuința să merg peste tot, oricât de curioasă aș fi fost.






După ce am cumpărat câteva suveniruri și cadouri, plus ceva cărți religioase (de dar), după o înghețată și un suc, ne-am urcat în mașină, cu destinația Cetatea Râșnov. Dar, despre asta într-o postare viitoare, cât mai curând (sper ☺...)
Vacanță plăcută ție, să-ți fie cât mai confortabil, stai la „aer viu și răcoros”!

joi, 29 iunie 2017

„Zborul reginei”


Este unul dintre cele mai interesante romane citite de mine în ultima vreme. Nu îți voi dezvălui prea mult despre intrigă, teme, ritm, culoare locală... toate creionate spectaculos de scriitorul și jurnalistul argentinian, Tomas Eloy Martinez. De fapt, nu-ți voi spune decât că mi-a fost dat să citesc aici unul dintre cele mai mârșave planuri de răzbunare care se pot naște într-o minte de om, inteligent, genial chiar, dar orbit de dragoste, de o salvatoare iubire târzie, care din nefericire... stop! Nu-ți dezvălui mai mult, nici metafora titlului, nici în ce context social se petrece acțiunea, nici cine sunt personajele, nici ideile avangardiste, nici începutul poveștii, nici finalul. Voi copia în continuare extrasele mele, cam multe citate te avertizez... Așadar, înarmează-te cu răbdare și interes... Enjoy!
- „Așa îi și cunosc: din spusele lor. Sunt cum scriu, sunt ceea ce scriu.”
- „Pe atunci firea i se înăsprise. Singurătatea sau puterea - sau poate o combinație între aceste două sentimente - l-au făcut despotic și arogant. Credea că totul e cu putință și mai credea că nu trebuia să i se refuze nimic.”
- „Limbajul era, spunea mereu, locul unde oamenii își reflectă adevărata față.”
- „Chestiune de adjective, spuse. Nu există critică sănătoasă. Doar critici murdare sau curate. A noastră e atât de transparentă că poate să ți se pară jignitoare.”
- „Avea nevoie de una care să fie cât o sută de femei, cârduri de femei tinere, care să-l lumineze ca soarele de octombrie, femei pentru care să nu fie noapte niciodată.”
- „Întotdeauna aveai dreptate, Camargo, aceasta mândria ta supremă: să nu greșești când toți greșeau.”
- „Nimic mai greu decât să iubești și totodată să te resemnezi că nu ești iubit.”
- „... să-i rănești gândurile, să-i arzi umbra, să jupoi aerul pe care-l respiră. Ai să sari în visul ei și ai să pui stăpânire pe tot ce găsești.”
- „Apoi se pregătea pentru gingășia fără seamăn a atingerii: îl mângâia cu o piele atât de diafană, de eterică, încât părea un suspin al degetelor.”
- „Acordeonistul își desfăcu instrumentul și încercă mai multe acorduri. Era o muzică melancolică, ce nu semăna cu nimic. Exprima lucruri atât de puține, ca o lume care n-a fost creată încă, și poate pentru asta se afla acolo, pentru ca golul acela să fie umplut de cântăreț...”
- „Acolo orașul era atât de diferit, că nu aparținea niciunei epoci: se părea că timpul se pierdea pe sine, neîncetat. Pe sub luminile reclamelor se întindeau oglinzi uriașe care nu reflectau decât propriul lor neant.”
- „Uneori era seducătoare și alteori tindea să dispară, parcă ștergând cu guma propriul său trup. Trebuia să te uiți atent ca să vezi că era acolo.”
- „Uneori sacrificiile inteligenței contează mai puțin decât un mare noroc.”
- „Gesturile din fața oglinzii au fost mai leneșe, mai insinuante și uneori mergea dintr-o cameră într-alta distrată, de parcă s-ar fi pierdut pe sine.”
- „Oamenii care trăiau în târgul acela erau nepăsători în privința timpului și poate și a memoriei. Timpul se scurgea în jur și își lăsa urmele asupra lor, dar ei nu le simțeau. Timpul era precum praful, care se învârtea dinspre stânga spre dreapta în vârtejuri cenușii, stârnite din senin. Cădea neîncetat și nimeni nu-l lua în seamă.”
- „- Semănăm, Reina. Vezi ce se întâmplă? Gândim la fel, aproape cu aceleași cuvinte. Așa încep scurtcircuitele.”
- „... rutina de zi cu zi s-a schimbat în apartamentul de peste drum, poate pentru că femeia e îndrăgostită și preferă să nu-și abată atenția de la propria ei ființă.”
- „- ...Nu pot fugi din locuri unde nici n-am ajuns încă.
    - Sunt cuvinte care nu pot fi lăsate în suspensie. Chiar tu mi-ai spus asta, îți amintești? Și cu trupurile se întâmplă uneori ceva ce nu poate fi lăsat în suspensie.”
- „Nu există nimic mai îngrozitor într-o poveste de dragoste decât certitudinea că se va sfârși într-o zi. Pe Reina o muncea gândul că o aștepta un sfârșit, chiar dacă nici nu era sigură că era o poveste de dragoste.”
- „Zboară atât de sus, că nimic nu-l poate murdări. Poartă în sine atâta lumină, că tot ce atinge se aprinde și se salvează.”
- „Viața i-a devenit acum un lung șir de indiferențe.”
- „Înnebunesc în orașul ăsta fără suflet.”
- „Mă înăbuș de dorul iubirii.”






Surse foto: coperta editată și www